Discuţie Tudose - Carmen Dan legată de poliţistul care ar fi agresat sexual doi copii

E.b. | 08.01.2018

Premierul Mihai Tudose urmează să aibă o discuţie cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, în ceea ce priveşte cazul poliţistului de la Brigada Rutieră acuzat că ar fi agresat sexual doi copii.

Pe aceeași temă

 

Întrebat luni dacă a vorbit cu Carmen Dan despre acest caz, Mihai Tudose a răspuns: "Nu am vorbit. Acum o să mă duc la Guvern, să o întreb despre ce este vorba", transmite Agerpres

 

Agentul de poliţie acuzat că ar fi agresat doi copii într-un lift din Capitală a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru două infracţiuni de agresiune sexuală asupra unor minori.

 

În cauză urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 în vederea luării măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 de zile.

 

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inclusiv cu privire la eventuala implicare a persoanei în cauză în fapte similare.

 

Totodată, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a cerut şefului Poliţiei Române să spună, până miercuri, cât de serioase şi de riguroase au fost testările psihologice în cazul poliţistului, ce calificative profesionale a primit acesta în ultimii ani şi cum a fost posibil ca din 1990 să nu fie observat comportamentul lui. Anunţul a fost făcut luni de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

 

"Cazul de astăzi nu trebuie tratat superficial. Nu toată Poliţia este de blamat, însă sistemul trebuie corectat. Nu toţi poliţiştii sunt vinovaţi. Aceia puţini care comit abateri grave sunt identificaţi, prinşi şi excluşi din Poliţie. Derapaje se întâmplă în toate poliţiile din lume, important este ca, după astfel de cazuri, lucrurile care merg prost să fie schimbate", a spus Dajbog.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22