Pe aceeași temă
“În primul rând, o altă abordare. O abordare bazată pe dialog, o abordare constructivă, faptul că ştiu să lucrez cu instituţiile europene, ştiu modul de lucru al instituţiilor europene, faptul că de la 1 ianuarie vom prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi este important să avem o prestaţie foarte bună în cadrul acestui forum”, a spus Viorica Dăncilă, citată de News.ro..
Premierul desemnat a mai spus că are o experinţă politică de nouă ani în Parlamentul European, dar şi o “abordare constructivă”, nevăzând doar critici din partea cuiva, ci şi soluţii.
“Cred că faptul că am o experienţă atât politică, am experienţa celor nouă ani în Parlamentul European, am condus delegaţia europarlamentarilor români în grupul socialiştilor şi democraţilor europeni, am o experienţă în ceea ce priveşte abordarea constructivă, în sensul că nu văd numai critica din partea cuiva, văd şi faptul de a veni cu soluţii”, a afirmat ea.
De asemenea, Dăncilă consideră că modul de lucru din Parlamentul European ar trebui introdus şi în România.
“Am lucrat foarte bine şi cred că acesta ar trebui să fie modul de lucru şi în România, cu colegi din multe grupuri politice şi cred că proiectele care sunt importante pentru ţară trebuiesc abordate de către toţi, pentru că nu privesc doar o parte a românilor şi îi privesc pe toţi”, a continuat aceasta.
Comentarii 2
Elena - 01-24-2018
Doamna Dancila se exprima ca la o lectie de comunicare de la orice scoala de ospatari , servicii publice , menajere, etc... In orice caz nu a invatat un limbaj politic in spiritul unei democratii europene si este foarte grav faptul ca nu-si da seama de limitele capacitatilor proprii.! Problema este ,nu ca vom vedea ,ci ca o vom simti in toata plenitudinea gaunoseniei ei pentru ca dansa nu este capabila sa constientizeze gravitatea situatiei pentru tara , in care s-a implicat , din "respect pentru colegii din PSD ". Poate ca restul tarii nu merita "respectul" doamnei Dancila ?!Nu stii ce sa faci ;sa razi sau sa plangi !
RăspundeLiviu din Timisoara - 01-23-2018
Si-a dat seama tanti ca e buna. Nu stia. ( Facea proza si ea nu stia ....)
Răspunde