Dobre îl dă în judecată pe ministrul Ghinea, care i-a răspuns: Ne vedem în instanţă

E.b. | 22.08.2016

Adrian Dobre, fostul secretar de stat în Ministerul Muncii, a anunţat că îl dă în judecată pe Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, pentru afirmaţii "total neadevărate, nefondate şi manipulatorii" legate de programul pentru tinerii şomeri şi că îi cere demisia. În replică, Ghinea i-a transmis: "Ne vedem în instanţă".

Pe aceeași temă

 

 

Adrian Dobre  (PSD) a publicat o scrisoare deschisă, în care respinge acuzaţiile formulate de Cristian Ghinea referitoare la programul "Schema de Garanţii pentru Tineri". "Afirmaţiile domnului Ghinea sunt total neadevărate, nefondate şi manipulatorii, ceea ce le califică a fi minciuni abjecte şi calomnii. (...) ".

 

Îl consider responsabil pe dl Ghinea de blocarea cu bună ştiinţă şi cu rea credinţă a acestui proiect extrem de important pentru tinerii din România şi pentru piaţa muncii din viitor. Am înţeles jocul domnului Ghinea. E simplist", scrie Adrian Marius Dobre.

 

În acest context, Adrian Marius Dobre i-a cerut demisia ministrului Fondurilor Europene.

 

Cristian Ghinea, a declarat că nu a primit încă o citaţie. "Ne vedem în instanţă", a fost mesajul lui Cristian Ghinea pentru fostul secretar de stat din Ministerul Muncii, Adrian Dobre, conform Mediafax.

 

Cristian Ghinea, Ministrul Fondurilor Europene, a povestit o serie de episoade care l-au avut în centru pe fostul secretar de stat PSD Adrian Marius Dobre, care lucrase la o strategie pentru tinerii şomeri şi ceruse 46 de milioane de euro pentru un proiect, peste un sfert din bani urmând a fi alocaţi pentru benzină, şepci, ceasuri şi stickuri de memorie la preţ supraevaluat.

 

„Ştiţi cum rezolva dl Dobre problema cu şomajul tinerilor? Din cele 46 milioane de euro, dădea 12 milioane pentru benzină. Alte câteva milioane pentru închiriat maşini. Dădea 1,6 milioane de euro pe memory stick-uri, la preţ supraevaluat. Dădea (tinerilor, cred) 400.000 de şepci şi 977.000 de ceasuri. Citiţi bine: aproape un milion de ceasuri. Omul era pus pe vânturat bani”, susţinea Cristian Ghinea.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22