Două dintre cele trei cărţi pe care premierul Grindeanu declară că le-a scris, sunt de negăsit

Melania Cincea | 27.03.2017

Se împlinesc, zilele acestea, trei luni de la desemnarea lui Sorin Grindeanu în funcţia de prim-ministru. O numire care a început nu doar cu un scandal politic, ci şi cu suspiciuni la adresa onestităţii sale.

Pe aceeași temă

 

 Pentru că două dintre cele trei volume pe care susţine că le-a scris sunt de negăsit. Iar unul apare cu un alt ISBN decât cel acordat de Biblioteca Naţională a României.

 

 

„Activitatea publicistică, ştiinţifică, în foruri academice” a premierului Grindeanu

 

 

În propriul CV – postat pe site-ul Guvernului, în perioada în care a fost ministru pentru Societatea Informaţională în Cabinetul Ponta, pentru că acum, pe pagina Guvernului nu există un CV al primului-ministru –, la secţiunea „Activitate publicistică, ştiinţifică, în foruri academice”,  Sorin Grindeanu declara că a scris trei volume:

Introducere în informatica socială, apărut la Editura Universitatea de Vest, 2000;

Tehnoredactarea computerizată, apărut la Editura Universitatea de Vest, 2002;

Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă, apărut la Editura Ionescu, 2002.

După desemnarea ca premier, în presă a apărut informaţia că una dintre cărţi, Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă, nu este de găsit pentru a fi studiată şi evaluată.

Suspiciunile au pornit de la faptul că, după titlu, lucrarea tratează probleme de matematică pură, extrem de greu de abordat de către un absolvent de Informatică, aşa cum este Sorin Grindeanu. În plus, nici activitatea sa universitară – trei ani, preparator la Facultatea de Sociologie şi Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara –, nu explică elaborarea unei astfel de lucrări de studii aprofundate de matematică.

Citeşte şi: Cartea pierdută a premierului Grindeanu există. Dar a fost radiată din biblioteci

Zilele acestea se vor împlini trei luni şi de când Asociaţia Edu Cer i-a solicitat public prim-ministrului Sorin Grindeanu să faciliteze accesul specialiştilor asociaţiei la cartea Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă.

 

 

Răspuns în bătaie de joc, de la Guvern

 

 

Cum, în tot acest timp, premierul nu a oferit niciun răspuns, în 10 martie i-am solicitat, printr-o adresă trimisă Guvernului, să îmi ofere câteva informaţii nu doar despre acel volum, ci şi despre celelalte două, adică să-mi transmită fotocopii după copertele I şi IV ale cărţilor în format tipărit, după paginile cu datele de identificare ale editurilor care le-au tipărit, să îmi transmită ISBN-urile acestor volume şi bibliotecile unde pot fi consultate.

În după-amiaza aceleiaşi zile, pe pagina de Facebook a lui Sorin Grindeanu apărea o xerocopie a copertei volumului Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complex,  însoţită de un mesaj ironic: „Aceasta este cartea care «nu există».”

 

Mesajul postat pe Facebook, de Sorin Grindeanu, la scurt timp după solicitarea de informaţii, trimisă la Guvern

 

Şi, la foarte scurt timp după aceea, am primit un răspuns din partea Biroului de Presă al Guvernului, referitor la informaţiile solicitate. Un răspuns lipsit de un mimim profesionalism: „Pe pagina oficială de Facebook a premierului Sorin Grindeanu, găsiți imagini ale volumului tipărit «Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă», copertele I și IV, inclusiv ISBN.

Le-am răspuns că solicitarea de informaţii pe care am trimis-o viza şi alte volume, şi alte aspecte şi, prin urmare, aştept răspunsul şi la acestea. Biroul de presă a Guvernului nu a mai transmis nimic pe această temă, deşi a expirat termenul de zece zile în care avea obligaţia să răspundă, potrivit Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public.

Probabil, nu întâmplător premierul Sorin Grindeanu tace adânc pe tema aceasta…

 

 

ISBN-ul cărţii „Integrala Lebesgue…”, atribuit, cu un an înainte, unui volum despre Mişcarea legionară

 

 

Pe coperta cărţii postate de Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook apare ISBN-ul 973-8245-04-4.

La Biblioteca Naţională a României, acest volum nu există decât în Catalogul CIP, adică acolo unde este semnalată intenţia de publicare a unei cărţi. Iar ISBN-ul care i-a fost atribuit Editurii Ionescu pentru această carte este cu totul altul: 973-8245-08-7.

 

ISBN-ul acordat de Biblioteca Naţională a României volumului Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă. 
Volumul apare doar în Catalogul CIP

 

În catalogul Bibliotecii Naţionale, ISBN-ul care apare pe coperta cărţii postate de Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook, 973-8245-04-4, este atribuit altei lucrări, apărute cu un an înaintea Integralei…, deci în 2001: Dreptul la adevăr : Contribuţia mişcării legionare la lupta de rezistenţă împotriva comunismului. Vol. 2.

 

ISBN-ul menţionat pe coperta postată de Sorin Grindeanu pe Facebook a fost acordat de Biblioteca Naţională a României,
cu un an înainte, unui alt volum

 

 

Două din trei cărţi nu sunt de găsit la Biblioteca Naţională

 

 

Am solicitat, zilele trecute, şi Bibliotecii Naţionale a României să comunice câteva informaţii despre trei volume. Pe care le-a transmis. Să le luăm pe rând.

Introducere în informatica socială, Editura Universitatea de Vest, 2000

În primul rând, Sorin Grindeanu dovedeşte că nu ştie nici editura care i-a tipărit volumul. Cartea a fost tipărită la Editura de Vest, nu la Editura Universitatea de Vest. Apoi, dl Grindeanu omite să declare că este co-autor (alături de Cornel Giulvezan şi Gabriela Zaporojan),  ceea ce înseamnă că a avut doar o contribuţie la ea. Acesta este, însă, singurul volum, din cele trei, care se găseşte în biblioteci.

Tehnoredactarea computerizată, Editura Universitatea de Vest, 2002

Acest titlu nu figurează în colecţiile Bibliotecii Naţionale nici măcar ca intenţie de publicare. Deci, cărţii nici măcar nu i-a fost atribuit un ISBN.

Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă, Editura Ionescu, 2002

Cum spuneam, la Biblioteca Naţională, acest volum nu există decât în Catalogul CIP, unde este înregistrat cu un alt ISBN decât cel care apare pe coperta cărţii postate de Sorin Grindeanu.

Deci, două dintre cele trei volume trecute de Sorin Grindeanu în CV-ul său sunt de negăsit în Biblioteca Naţională, una nefiind declarată nici măcar la nivel de intenţie de publicare. Iar în cazul unui volum, identificat doar scriptic, apar neconcordanţe în privinţa ISBN-ului.

Îndoielile în privinţa onestităţii prim-ministrului Sorin Grindeanu se vor risipi în momentul în care volumele Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă şi Tehnoredactarea computerizată vor fi de găsit în vreo bibliotecă…

 

Articol publicat si pe putereacincea

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22