Dragnea spune că mută ambasada României din Israel la Ierusalim. Dăncilă se mai gândește

Redactia | 20.04.2018

Viorica Dăncilă a purtat o discuție cu Klaus Iohannis, vineri dimineață, pe tema mutării ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, a declarat premierul. Mutarea anunțată de Liviu Dragnea a provocat disensiuni majore între Președinție și Guvern.

Pe aceeași temă

UPDATE: Toate ambasadele statelor UE în Israel sunt la Tel Aviv, conform unei rezoluții a Organizației Națiunilor Unite, a subliniat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, după ce liderul PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat că Guvernul a adoptat deja un memorandum privind mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. 

 

În context, purtătorul de cuvânt al Comisiei a subliniat că UE sprijină soluția celor două state, în ceea ce privește disputa dintre Israel și Autoritatea Palestiniană. 

 

„Poziția Uniunii Europene este binecunoscută și clară. În timp ce în presă au apărut informații care indică o astfel de mutare, notăm in același timp declarația președintelui României de astăzi, ce confirmă faptul că poziția României rămâne neschimbată. Uniunea Europeană sprijină cu fermitate soluţia celor două state, soluție care ar trebui găsită prin discuții directe între părți, cu Ierusalimul ca viitoare capitală a ambelor state. În conformitate cu rezoluția Consiliului de Securitate al ONU (478), delegația Uniunii Europene și toate ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene se află în Tel Aviv" - a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

 

„Am avut o discuție telefonică. Nu pot să spun  ce am discutat, a fost o discuție privată. Dacă dl președinte vrea să vă spună asta este altceva”, a spus Viorica Dăncilă, vineri la Pitești, cu ocazia Simfoniei Lalelelor.

 

În presă apăruseră vineri dimineață informații că premierul Dăncilă refuză să-i răspundă președintelui la telefon. Aceasta spune că totul a fost fără intenție, pentru că era ocupată la Pitești: „Da, inițial nu am răspuns, eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul. Pe urmă am sunat și am discutat cu dumnealui”, a spus Dăncilă.

 

În ceea ce privește Memorandumul aprobat pentru mutarea ambasadei României din Israel la Ierusalim, a cărei aprobare prin memorandum al Guvernului a fost anunțată joi seară de Liviu Dragnea, premierul a spus că va „discuta” și cu președintele acest subiect.

 

„Vă asigur că avem responsabilitate, avem discernământ și vom purta discuții cu toate instituțiile”, a spus ea, precizând însă că nu poate spune „ce conține memorandumul”.

 

Chestionată cum știa Dragnea despre acest memorandum, care nu a fost anunțat încă de guvern, Viorica Dăncilă a răspuns: „Bun, s-a știu despre acest document, am văzut că a apărut încă înainte de a fi votat”.

 

Reamintim că in urmă cu o săptămână, medicul personal al premierului israelian Beniamin Nethanyahu a fost numit consilier onorific al Vioricăi Dăncilă, prim-ministrul României. Această mutare are rolul de a consolida relațiile lui Liviu Dragnea cu premierul israelian.

 

 

Ce a declarat Dragnea joi seara la Antena 3 în legătură cu mutarea ambasadei României la Ierusalim:

 

„Eu am spus că și România trebuie să își mute ambasada la Ierusalim, după decizia SUA. Am fost sunat și din SUA, și din Israel. Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea ambasadei.

 

Poate părea puțin important, dar are o valoare simbolică uriașă, pentru un stat care are o influență nemaipomenit de mare în lume, în care sunt peste 500.000 de români, are o valoare foarte mare pentru administrația americană.

 

Mutarea ambasadei poate și cred că va aduce niște beneficii foarte mari pentru Romania. Am auzit tot felul de speculații, unele de inspirație rusească, altele securistoide, noi ne prefacem că avem ambasada la Tel Aviv, dar personalul diplomatic face naveta la Ierusalim. Toată activitatea se desfășoară la Ierusalim, e vorba și de o abordare pragmatică.

 

Așa cum avem dreptul să stabilim unde avem capitala, așa are si Israelul dreptul să-și stabilească capitala. Este această decizie luată, o susțin și încep procedurile.”

 

Reacția președintelui la anunțul făcut de Dragnea a fost foarte dură:

 

„Cu privire la informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la intenția Guvernului României de lansare a procesului de relocare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, Administrația Prezidențială face următoarele precizări:

 

Președintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu acest demers. Administrația Prezidențială subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare. Un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecințele şi implicațiile politice externe ale acestuia.

 

Președintele Klaus Iohannis consideră că inițiativa Guvernului României poate reprezenta, eventual, cel mult începutul unui proces de evaluare în materie, care poate fi finalizat doar în momentul încheierii negocierilor privind Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, în cadrul căruia statutul Ierusalimului reprezintă o temă centrală. Acest statut poate fi stabilit numai în urma încheierii unui acord direct şi final între părți.

 

Președintele, în calitate de titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, reiterează faptul că poziția constantă a țării noastre în ceea ce privește Procesul de Pace din Orientul Mijlociu rămâne neschimbată. Președintele Klaus Iohannis subliniază, din nou, necesitatea rezolvării juste și de durată a conflictului israeliano-palestinian, prin implementarea „soluției celor două state”, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, ca unică variantă viabilă și capabilă să garanteze îndeplinirea aspirațiilor părților.

 

Președintele României reafirmă faptul că poziția țării noastre față de statutul orașului Ierusalim rămâne conformă cu cea stabilită prin rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU și Adunării Generale ONU în materie.

 

Administrația Prezidențială reamintește faptul că există o serie de rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU și ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită, printre altele, statelor membre ONU să se abțină să stabilească misiuni diplomatice în Ierusalim și să intensifice eforturile internaționale pentru o pace durabilă, cuprinzătoare și justă în Orientul Mijlociu. Prin urmare, în această etapă, relocarea ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internațional relevant.

 

Ținând cont de toate aceste aspecte, Președintele Klaus Iohannis îndeamnă toți factorii guvernamentali și politici la responsabilitate și discernământ în ceea ce privește deciziile majore de politică externă ale României, cu efecte strategice, inclusiv asupra siguranței naționale și a cetățenilor români. În acest sens, o astfel de decizie trebuie luată numai după consultarea și cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale, decizia finală aparținând, din punct de vedere constituțional, Președintelui României.”

 

Comunicatul Ministerului de Externe este mai ambiguu decât poziția tranșantă a lui Dragnea

 

Relocarea Ambasadei României din Israel implică o consultare a tuturor actorilor relevanți, potrivit Constituției, dar și o coordonare cu partenerii strategici

 

"Reiterăm că prin acest demers se are în vedere un proces cuprinzător de analiză interinstituțională, cu includerea și consultarea tuturor instituțiilor și actorilor relevanți, conform Constituției și legilor în vigoare.

 

 Menționăm, totodată, că, prin inițierea acestui demers, se urmărește identificarea celui mai potrivit mod de poziționare/acțiune a României, ținând cont de ultimele evoluții în acest dosar, precum și de un proces de consultare și coordonare, consistent și aplicat, cu partenerii și aliații strategici ai României.

 

Subliniem, de asemenea, că obiectivele acestui proces complex sunt subsumate susținerii intereselor României.

 

În mod tradițional, România a avut o poziție echilibrată în gestionarea dosarului israeliano-palestinian, fapt confirmat inclusiv de recunoașterea, în plan bilateral, de mai bine de trei decenii a statului palestinian.

 

Reamintim că poziția echilibrată este susținută inclusiv de preocuparea constantă a țării noastre în ceea ce privește comunitatea originară din România aflată atât în Statul Israel, cât și în Palestina", se arată într-un comunicat al MAE.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22