Pe aceeași temă
În aceeaşi şedinţă ar urma să fie făcută şi o evaluare a miniştrilor pentru a se decide cine va rămâne în viitorul Cabinet, transmite News.ro.
Tot azi, preşedintele Klaus Iohannis primeşte demisia lui Tudose şi să nominalizeze un interimar, în persoana vicepremierului Paul Stănescu, în condiţiile în care şi vicepremierul Marcel Ciolacu şi-a prezentat demisia.
Deja pentru acest post sunt vehiculate nume precum cel al Vioricăi Dăncilă, al Liei Olguţa Vasilescu sau cel al vicepremierului Paul Stănescu, acesta anunţând însă încă de săptămâna trecută că nu îşi doreşte funcţia de premier.
Un alt nume vehiculat, cu mari şanse, este cel al lui Mihai Fifor, ministrului Apărări, conform HotNews.
Senatorul Claudiu Manda, presedintele PSD Dolj, anunta: "Avem in continuare majoritate si sigur vom avea prim-ministru si Guvern". El si-a exprimat convingerea ca presedintele Klaus Iohannis va face noua nominalizare de premier tot din partea PSD.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat luni seară, într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa Comitetului Executiv al partidului, că de această dată el nu va face nicio propunere pentru postul de premier, argumentul său fiind acela că are "o mână foarte proastă".
”Se pare că eu am mână foarte proastă (...) Le-am spus colegilor mei astăzi că eu nu voi face nicio propunere. Prima dată, la Sorin Grindeanu, eu am făcut propunerea, ei au votat-o. La Tudose am avut o discuţie cu fiecare în parte, pe cine ar vede, pe cine n-ar vede (sic!). Mâine au nu voi face nicio propunere”, a explicat Dragnea.
Dragnea a mai spus că la CEx de marţi nu vor pleca "până nu iese fum alb".
”Sigur vor fi mai multe variante în discuţie”, a susţinut Dragnea.
El a mai apreciat că ar trebui menţinută actuala structură a Guvernului.
Întrebat dacă va rămâne în Guvern Carmen Dan, Dragnea a răspuns că va decide CEx. El a spus că tot CEx va face şi evaluarea miniştrilor şi va decide cine rămâne şi în viitorul Guvern.
În ceea ce priveşte desemnarea de către preşedintele Klaus Iohannis a celui de-al treilea premier PSD în decursul unui an, Dragnea a apreciat că preşedintele Klaus Iohannis nu este foarte fericit, dar că va respecta Constituţia şi va desemna premier de la majoritate.
”Cred că preşedintele nu e foarte fericit de situaţia în care am ajuns, dar cred că preşedintele Iohannis va respecta Constituţia şi va numi premierul de la majoritate”, a afirmat Dragnea, întrebat dacă nu se teme că preşedintele ar putea face desemnarea pentru noul premier de la alt partid.
Întrebat dacă PSD este pregătit în caz de declanşare a alegerilor anticipate, Dragnea a replicat: ”Noi suntem pregătiţi de alegeri oricând, dar nu cred că preşedintele se gândeşte la asta”.
Ulterior, într-o emisiune la TVR, ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu, a fost mult mai tranşantă, invocând varianta suspendării preşedintelui în cazul în care ar refuză să numească un premier PSD.
******************
Preşedintele Klaus Iohannis declara în 12 octombrie, pe fondul discuţiilor privind remanierea Guvernului: "Dacă şi acest Guvern ar cădea, ar rebui să îmi pun întrebarea la modul extrem serios dacă PSD ar mai avea capacitatea să guverneze".
Iohannis a precizat atunci şi că un guvern de tehnocraţi nu este o soluţie pe temen mai lung, lucru pe care l-a spus şi la instalarea Guvernului Cioloş.
"Avem un partid care a câştigal alegerile, nu are decat să performeze", a spus el, continuând: "Cine a câştigat să-şi facă treaba, să guverneze, să producă rezultate!".