După extrădare, Ghiță așteptat pentru audieri și la comisia de control al SRI

Dora Vulcan | 18.04.2017

Preşedintele Comisiei SRI Adrian Ţuţuianu a anunțat că fostul deputat Sebastian Ghiţă va fi audiat de către Comisie după aducerea sa în ţară, el susținând că s-ar impune continuarea anchetei care a debutat ca urmare a dezvăluirilor făcute de acesta.

Pe aceeași temă

 

 

 

 "Cred că am procedat înțelept. În urmă cu o lună și ceva mă tot întrebați dacă am închis ancheta (cu privire la activitatea unor cadre din SRI — n.r.) și eu am spus că nu și că am considerat că este utilă audierea domnului Ghiță în cadrul Comisiei SRI, pentru că de acolo am și pornit în anchetă. Ca urmare, odată ce au fost parcurse procedurile de extrădare și îl vom avea pe domnul Ghiță în România, se impune să continuăm ancheta noastră, să îl audiem, să vedem ce elemente suplimentare ne aduce în atenție, apoi să decidem dacă mai audiem și alte persoane", a spus Țuțuianu, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

 

El a adăugat că ancheta Comisiei pentru controlul SRI rămâne deschisă până când va fi audiat Sebastian Ghiță.

 

În ce privește decizia de extrădare a lui Ghiță, Țuțuianu a precizat că aceasta nu depinde numai de statul român.

 

"E o infracțiune săvârșită pe teritoriul unui stat terț, Serbia, și trebuie să vedem ce vor decide autoritățile statului sârb cu privire la acea infracțiune și apoi trebuie să vedem pașii legali care trebuie parcurși pentru a se obține o extrădare. Eu cred că ne grăbim să dăm diverse soluții, dar depinde foarte mult de decizia statului sârb", a susținut Țuțuianu.

 

 

 

Istoric caz:

 

 

  • Interpol a sesizat Curtea Supremă cu privire la extrădarea lui Sebastian Ghiță

 

 

Interpol a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 15 aprilie cu privire la procedura de extrădare a fostului deputat Sebastian Ghiță.

 

 

 

 

 

Sesizarea a fost făcută în baza Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, transmite biroul de presă al instituției.

 

 

Procedura în acest caz este confidențială.

 

 

 

 

  • Verificări la Poliția de Frontieră pentru a afla cum a fugit Ghiță din România

 

 

Poliția de Frontieră Română va efectua verificări pentru a stabili modul în care fostul deputat Sebastian Ghiță a părăsit teritoriul României, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IGPF, Alexandra Popescu.

 

 

 

 

 

 ''Poliția de Frontieră Română va efectua verificări specifice pentru a stabili modalitatea prin care Sebastian Ghiță a părăsit teritoriul României în funcție de rezultatul anchetei desfășurate de autoritățile abilitate și de datele de interes ce vor rezulta în urma instrumentării dosarului penal. La finalizarea verificărilor se vor lua măsurile prevăzute de lege'', a precizat oficialul IGPF, citat de Agerpres.

 

 

 

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a afirmat, marți, că procedura de extrădare a lui Sebastian Ghiță este pregătită, însă sunt așteptate deciziile instanțelor de judecată.

 

 

 

"Așteptăm de la instanțele de judecată încheierile de verificare a temeiniciei legalității declanșării procedurii de extrădare. (...) Ministerul Justiție are deja pregătită acea procedură, cerere, așteptăm încheierile de la instanțele de judecată și imediat, imediat, în minutul următor dăm drumul la procedură. Până atunci prevederile legale ne obligă să rămânem în așteptare", a explicat Tudorel Toader.

 

 

 

Fostul deputat Sebastian Ghiță, dat în urmărire internațională de către autoritățile române, a fost reținut în noaptea de joi spre vineri, la Belgrad. El a prezentat polițiștilor sârbi un pașaport sloven fals, delict pedepsit în Serbia cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

 

 

 

Între România și Serbia nu există acord de extrădare, cele două state urmând să poarte negocieri în acest caz.

 

 

 

  • Ghiță, 18 zile de arest pentru demararea procedurilor de extrădare, care pot dura și un an

 

 

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost arestat 18 zile în vederea demarării procedurilor de extrădare. Astfel, mandatul despre care chiar agenția națională sârbă spunea că ar fi de 60 de zile este de fapt de 18 iar autoritățile române au fost informate cu întârziere. 

 

 

 

Cele 18 zile curg începând cu data de 14 aprilie. Autoritățile române au fost informate târziu în legătură cu acest mandat despre care inițial s-a scris în presă că ar fi unul de 60 de zile. În această perioadă, Poliția din România trebuie să trimită către Ministerul Justiției din Serbia toate documentele necesare în vederea extrădării lui Ghiță, transmite Antena 3.  Ulterior, Poliția română a venit cu o declarație de presă și, întrebată de News.ro, a spus că din acest moment singura autoritate română însărcinată cu operațiunea de extrădare este Ministerul Justiției și că Poliția nu mai are nicio atribuție în acest sens. Potrivit procedurii, așa cum a explicat un oficial sârb intervievat de corespondentul Antena, documentele se vor trimite între cele două ministere ale Justiției. Dacă autoritățile române au nevoie de mai multe zile, termenul se poate prelungi până la 40 de zile dar nu mai mult iar autoritățile române trebuie să le notifice pe cele sârbe înainte de expirarea termenului. Toată procedura de extrădare poate dura cel mult un an. Decizia definitivă nu o ia un judecător ci ministrul Justiției din Serbia. Un reprezentant al autorităților sârbe care a explicat procedura a spus că Ghiță poate fi anchetat și sancționat pentru faptele comise în Serbia după ce își ispăsește pedeapsa din România. 

 

 

 Pe de altă parte, Sebastian Ghiță va fi audiat din nou mâine, după cum susțin jurnaliștii sârbi, transmite TVR. El va trebui să dea explicaţii după ce poliţia sârbă l-a prins că folosea acte false de identitate. Audierea ar urma sa aiba loc la Parchetul General din Belgrad. Sebastian Ghiță, dat în urmărire internațională, a fost capturat de polițiștii sârbi pe 14 aprilie, la Belgrad.

 

 

Sebastian Ghiță a petrecut a patra noapte în spatele gratiilor în arestul poliției sârbe. Situația fostului deputat este încă neclară, pentru că nici autoritățile române, nici cele de la Belgrad nu au dat informații suplimentare în legătură cu Sebastian Ghiță.

 

 

În arestul din Belgrad, acesta nu a primit încă vizitele familiei. Este pentru prima oară când milionarul se află încarcerat și există informația că stă în celulă cu alți doi deținuți.

 

 

Fostul deputat a fost arestat în cursul nopții de joi spre vineri, el fiind legitimat de poliția sârbă. Era însoțit de fratele lui, care avea documente reale, în timp ce Sebastian Ghiță a prezentat documente false.

 

 

 

 

 

  • Sebastian Ghiță a fost reținut de poliția sârbă pentru 48 de ore. Urmează să fie prezentat judecătorului

 

 

 

Fostul parlamentar a primit vineri un mandat de reținere de 48 de ore de la poliția sârbă, după 11 ore de audieri. Ghiță este acuzat de deținere de documente false. Mâine, el va fi prezentat unui judecător, transmite corespondentul Digi 24. Procedura de extrădare a lui Sebastian Ghiţă nu va fi uşoară. Ca judecătorii din Serbia să accepte să îl trimită în România, faptele pentru care acesta este cercetat la noi în ţară trebuie să se regăsească neapărat şi în legisilaţia vecinilor, unde a fost capturat.

 

 

Condiţia dublei incriminări este prevăzută în legislaţia română privind extrădarea.

 

 

 

Aducerea în ţară a lui Sebastian Ghiţă ar putea fi întârziată dacă sârbii decid să îi facă dosar fostului deputat pentru că s-a legitimat cu acte false. Iar acest lucru tocmai se întâmplă.

 

 

 

„Sunt nişte condiţii privitor la infracţiuni în legislaţia română: una dintre ele era şi să se fi săvârşit o faptă pe teritoriul statului solicitant, România. Este îndeplinită cerinţa aceasta, să fie fapta incriminată de ambele legislaţii. Apoi, infracţiunea să aibă o anumită gravitate, să fie sancţionată cu pedeapsa închisorii de cel puţin un an. Pentru persoana infractorului - să fie cetăţean străin, să se afle pe teritoriul statului solicitat”, spune avocatul Tiberiu Ban, intervievat de Digi 24.

 

 

Avocatul arată că intenția autorităților sârbe de a-l judeca pe Ghiță pentru că a folosit acte false ar putea îngreuna procesul de extrădare.

 

 

„Este un criteriu de preferinţă. Statul pe teritoriul căruia se află persoana, dacă a comis o infracţiune, în principiu declanşează instanţa din țara respectivă această procedură de urmărire și judecată”, a explicat avocatul.

 

 

 

 

  • Ce spun autoritățile sârbe. Ghiță riscă în Serbia o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani
 

 

 

Ministerul Afacerilor Interne din Serbia a confirmat reținerea fostului parlamentar, care se sustrăgea unui mandat internațional emis din partea Biroului Interpol București. Sebastian Ghiță este suspectat de săvârșirea mai multor fapte penale, arată comunicatul Ministerului sârb de Interne, citat de stiripesure.ro.

 

 

 

Fostul deputat Sebastian Ghita, retinut in noaptea de joi spre vineri, la Belgradva fi judecat de o instanta a unui tribunal din Serbia pentru prezentarea de acte de identitate false, scrie mass-media sarba, conform AgerpresGhita a utilizat un pasaport sloven fals la intrarea pe teritoriul Republicii Serbia. Conform oficialilor citati, el ar fi venit in Serbia cu o cursa aeriana, de la Istanbul.

 

 

 

 

  • Cum se face extrădarea

 

 

 

Carmen Dan, ministerul de Interne, a explicat, la Digi24, procedurile care vor fi aplicate în ceea ce privește extrădarea în România a lui Sebastian Ghiță, prins azi noapte în Serbia.  

 

 

 

Sunt proceduri specifice, în acest moment statul sârb derulează acțiuni specifice. Vor întocmi un dosar penal pentru că a prezentat documente false, după finalizarea acestor proceduri urmează procedura de extrădare, prin Ministerul justiției”, a declarat Carmen Dan.

 

 

 

Carmen Dan, ministrul de Interne Carmen Dan a spus că procedura de extradare a lui Sebastian Ghita se va realiza prin Ministerul Justitiei si dureaza circa 40 de zile, dar ca aceasta procedura va incepe dupa ce autoritatile sarbe vor incheia ancheta privind folosirea de acte false.  Imediat dupa ce sarbii va incheia demersurile specifice vom formula cererea de extradare a spus Carmen Dan , precizand ca actiunea “depinde foarte mult de procedura din Serbia”. Procedura de extradare, care se desfasoara prin Ministerul Justitiei dureaza circa 40 de zile. "Noi credem ca a ajuns deja in fata judecatorilor sarbi", a adaugat ea.  

 

 

 

În ceea ce privește procedurile prin care Sebastian Ghiță va fi adus în țară din Serbia, Ministerul Justiției va face apel la Convenția Europeană de Extrădare, cele două țări fiind membre. Autoritățile române au trimis deja la Belgrad cele două mandate de arestare emise în lipsă, iar Ministerul Justiției are termen de 40 de zile să trimită cererea de extrădare.

 

 

 

 

În plus, traseul pe care l-ar fi urmat fostul deputat Sebastian Ghiță după dispariţia sa de pe 19 decembrie se pare că a fost unul destul de lung. Din informațiile obținute de la anchetatori, el ar fi circulat prin zece țări  din estul și din vestul Europei. De altfel, el a trecut în Bulgaria, chiar în noaptea în care a fost pierdut de filajul poliţiştilor.

 

 

 

 

Carmen Dan, ministrul de Interne, a declarat, într-o intervenție telefonică la Digi24, că Sebastian Ghiță a fost legitimat în cursul nopții de poliția sârbă.

 

 

 

Fostul deputat era însoțit de fratele său. „Fratele lui a prezentat documente adevărate, el a prezentat documente false, de Slovenia”, a precizat ministrul de Interne.

 

 

  

 

Sebastian Ghiță a fost prins la Belgrad și ar urma să fie adus în țară. Poliția română anunță că a colaborat cu autoritățile din zece state pentru capturarea fostului deputat. Poliţia Română mulţumeşte reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz.

 

 

 

 

Sebastian Ghita poate fi extradat din Serbia in baza unui tratat incheiat intre tara noastra si tara vecina in anii '60, potrivit documentelor publicate pe site-ul Ministerului Justitiei, citate de News.ro.

 

 

 

 

  • Prins după ce anchetatorii au luat urma fratelui și a celor care-l vizitau

 

 

 

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost prins, în noaptea de joi spre vineri, în Belgrad, Serbia. El a stat patru ore la discuții cu fratele său, Alexandru, după care au ieșit împreună pe stradă şi a  intrat în filajul poliției din Belgrad. El ar fi fost prins ca urmare a cooperării între autoritățile din România și cele din Serbia, potrivit unor surse Digi24.ro. Prinderea lui Ghiță nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Serviciului Român de Informații (SRI) și al Serviciului de Informații Externe (SIE), un rol important revenind noului prim adjunct al directorului SRI, Răzvan Ionescu, conform sursei citate.

 

 

 

El a fost oprit și s-a constatat că pașaportul fals era expiratpotrivit unor surse din apropierea celulei de comandă care a avut ca obiectiv prinderea și aducerea în țară a fostului deputatCarmen Dan spune că Ghiţă nu s-a opus ridicării.

 

 

 

 

Omul de afaceri Sebastian Ghita a fost localizat in Serbia in urma erorilor facute de apropiati ai acestuia, au declarat pentru Ziare.com surse din Politia Romana. Acestia au plecat des in ultima vreme spre Serbia folosind rute diferite. In momentul in care a fost prins, Sebastian Ghita se afla impreuna cu fratele sau. Aflat initial la Istanbul, fratele lui omului de afaceri a plecat catre Serbia, fiind urmarit de politisti. Sursele mentionate au mai declarat pentru Ziare.com ca politistii din Serbia nu au colaborat cu cei din Romania in procesul de localizare si prindere a lui Sebastian Ghita.

 

 

Hotnews lansează o teză care stă în picioare în logica colaborării autorităților române cu cele din atât de multe state: cei care-l vizitau pe Ghiță alegeau rute ocolitoare pentru a ajunge la el. Ghiță a fost vizitat de prieteni, frate, o femeie, angajați ai RTV și de șoferii care-i transportau pe rutele ocolitoare din țările cu care România a stabilit colaborări pentru a-l prinde.

 

 

 

Informatia ca Sebastian Ghita s-ar afla in Serbia fost furnizata de HotNews inca din 15 martie, dar autoritatile au negat-o. Oficiali ai Politiei Romane, premierul Grindeanu si procurorul general Augustin Lazar au declarat in acel moment ca este falsa informatia potrivit careia Sebastian Ghita ar fi fost localizat in Serbia.

 

 

 

Vizitat de Ponta si Andronic?

 

 

 

Dupa ce presa a scris ca Ponta merge des in Serbia, sugerind ca s-ar fi intilnit cu Ghita, fostul premier a negat ca s-a intalnit cu Ghita, dar a recunoscut ca a  fost in Serbia. La fel si Dan Andronic, despre care HotNews a scris ca fost in Serbia. Dupa ce initial a negat, patronul Evenimentul zilei a fost audiat la Politie unde a recunoscut ca a fost la inceputul lui martie in Serbia, unde insa nu s-a intilnit cu Ghita. Ramine de vazut, pentru ca se pare ca exista probe in sens contrar.

 

 

 

Fostul premier Victor Ponta spunea la acea vreme ca informatiile potrivit carora Sebastian Ghita s-ar afla in Serbia sunt o pacaleala. "Eu cred ca e o pacaleala, daca ma intrebati. Habar nu am. Eu sigur nu l-am intalnit", a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului, intrebat in legatura cu informatiile potrivit carora Sebastian Ghita s-ar afla in Serbia. Ponta spus ca merge des in Serbia si se intelege foarte bine cu premierul acestei tari, dar acest lucru nu are nicio legatura cu Sebastian Ghita. "De multe ori am fost in Serbia in ultima perioada, merg foarte des, cred ca merg si saptamana viitoare. Nu mi-a cerut premierul Serbiei sa-l intalneasca pe domnul Ghita niciodata, nici invers. (...) Legaturile astea le fac fraierii. Credeti ca eu m-as duce la prim-ministrul din oricare alta tara si i-as spune: domnule, ascunde tu pe cineva? Sunteti seriosi? Astea sunt de Dambovita", a adaugat Victor Ponta.

 

 

 

In 24 martie, Dan Andronic a fost audiat la Inspectoratul General al Politiei Romane, dupa  dezvalurile HotNews, dupa  care  a  scris pe  facebook  ca a fost intrebat daca s-a intalnit cu fostul deputat Sebastian Ghita in Serbia. "Nu m-am vazut cu Ghita in Serbia sau oriunde in alta parte (...) Daca Ghita era localizat in Serbia, era demult in custodia politiei. Nu o functiona mandatul european de arestare, dar mandatul international dat prin Interpol functioneaza", a spus spune Andronic.

 

 

 

 

 

  • Fugit  prin Bulgaria și retinut la Belgrad. Avea acte false, barba si mustata

 

 

 

Sebastian Ghita a trecut in Bulgaria, chiar in noaptea in care a fost pierdut de filajul politistilor, o echipa de anchetatori deplasandu-se in Serbia pentru a-l localiza, inca din februarie, au declarat, vineri, pentru News.ro, surse judiciare. Se pare că Ghita conta pe bunele relatii cu premierul Serbiei, Aleksandr Vucici, cu care Victor Ponta s-a vizitat chiar si dupa ce n-a mai fost seful Guvernului.

 



 

Ministrul de interne,Carmen Dan, a precizat la Digi 24 ca Sebastian Ghiță este în custodia autorităților sârbe. În cursul nopții de joi spre vineri, el a fost legitimat de poliția sârbă. Era însoțit de fratele lui, care avea documente reale, în timp ce Sebastian Ghiță a prezentat documente false. Fostului deputat român i se va face deocamdată dosar penal în Serbia pentru folosire de acte false, urmând ca ulterior să aibă loc procedura de extrădare, a spus Carmen Dan.

 

 

 

Ghita ar urma sa fie extradat. Serbia nu este țară membră UE și procedura de extrădare este mai laborioasă. Deocamdată, va avea loc o identificare formală a fostului deputat, la Belgrad, dar procedura ar urma să se desfășoare rapid. El s-ar afla acum într-o secție de poliție din Belgrad.

 

 

 

Omul de afaceri si fostul deputat PSD, Sebastian Ghita, a fost prins si retinut la Belgrad in cursul noptii de joi spre vineri, a anuntat Inspectoratul General al Politiei Romane printr-un comunicat de presa. Ghita avea acte false, infatisarea schimbata si era insotit de fratele sau.  

 

 

 Comunicatul IGP

 

"In urma activitatilor investigative complexe si a informatiilor furnizate de Directia Operatiuni Speciale si Directia de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Romane, in cursul acestei nopti, in Belgrad, a fost localizat si retinut, inculpatul Ghita Sebastian Aurelian.



Multumim reprezentantilor institutiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croatia, Austria, Italia si Franta, precum si partenerilor interni, pentru cooperarea in acest caz. Schimbul de date si informatii a avut loc prin CCPI, ENFAS si PNR", scrie un comunicat la IGPR.



"In momentul depistarii, cel in cauza a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezinta insemnele unui stat din U.E.", mai precizeaza comunicatul.
 

 

 

 

 ***


 

 

Ghiţă a dispărut în 21 decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională după ce a încălat termenii controlului judiciar. În 10 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol.

 

 

 

 

El a fost trimis in judecata in doua dosare penale, cel in care mai sunt acuzati fosti sefi din Politie si Parchet din Prahova si un altul in care este judecat alaturi de fostul primar al Ploiestiului Iulian Badescu.

 

 



De asemenea, Sebastian Ghita mai este urmarit penal si in alte doua dosare de coruptie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair in Romania in 2012 si cel in care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Hertanu este acuzat de fraude cu fonduri europene si alte infractiuni, in acesta din urma fiind cercetati si fostul sef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum si fiul acestuia Vlad Cosma.

 

 


In 10 ianuarie, un complet de la instanta suprema a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghita, omul de afaceri fiind dat si in urmarire internationala, prin Interpol. Ghita a disparut in 21 decembrie 2016 si a fost initial dat in urmarire nationala dupa ce a incalat termenii controlului judiciar.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22