Dupa gafa prin care a jignit romanii plecati la munca in strainatate, Ioan Rus cere public scuze si pleaca de la Ministerul Transporturilor. Citeste scrisoarea lui Rus

T.d. | 26.06.2015

Pe aceeași temă

Ministrul demisionar al Transporturilor, social-democratul Ioan Rus, isi cere scuze intr-o scrisoare deschisa, dupa afirmatiile jignitoare adresate romanilor care lucreaza in afara tarii.

Intr-o scrisoare deschisa publicata pe site-ul Ministerului Transporturilor, Rus anunta ca in aceasta perioada isi incheie mandatul de ministru si cere scuze “pentru cuvintele pe care le-am folosit” fata de romanii plecati sa lucreze peste hotare.

In 11 iunie, premierul Victor Ponta anunta ca Ioan Rus a decis sa demisioneze de la sefia Transporturilor, ca urmare a declaratiilor jignitoare facute la adresa romanilor plecati la munca in strainatate.

"Regret situatia generata de declaratiile dlui Ioan Rus! Acesta si-a asumat raspunderea si mi-a prezentat demisia din functia de ministru! Am acceptat demisia si saptamana viitoare vom discuta despre inlocuitorul la acest portofoliu!", a transmis premierul Ponta, pe Facebook.

Rus a spus intr-o emisiune la Digi24 ca romanii din Diaspora lucreaza pe 1.500 de euro, iar “de banii astia copiii se fac golani acasa si nevasta-sa curva”.

“România are trei milioane de oameni din forța activă în occident, dintre care un milion fierari-betoniști, zidari, lucrează prin Europa. Au poate 1.500 euro salariu, de banii astia copiii se fac golani acasă și nevastă-sa curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a spus Rus.

Acum, social-democratul publica o scrisoare in care cere din nou scuze pentru iesirea avuta.


Scrisoarea integrala a lui Ioan Rus:

Dragi români,

 În aceste zile îmi închei mandatul de ministru al Transporturilor. 

Atât în activitatea mea desfășurată în exercitarea funcției publice, dar și în cea politică, am încercat să fiu mai degrabă un om al acțiunii, mai puțin al cuvintelor. Îmi dau seama că felul în care m-am exprimat a cauzat suferință multora dintre dumneavoastră, iar pentru acest fapt am înțeles să îmi dau demisia.

Îmi cer iertare tuturor românilor pentru cuvintele pe care le-am folosit în legătură cu aceia dintre ei nevoiți să plece să lucreze în străinătate în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și pentru copiii lor.

Modul în care m-am exprimat nu reflectă ceea ce cred și gândesc. Pentru mine, românii din interiorul și din afara granițelor fac parte din națiune, au aceleași drepturi și le datorăm un respect egal. Pe de altă parte, am cunoscut și înțeleg drama celor plecați departe de casă, eu însumi am în familia extinsă rude, cum am și prieteni, care lucrează în țările europene sau peste ocean. Nu a fost nicio clipă intenția mea să jignesc ori să rănesc pe cineva.

Cred, totuși, că o neglijență în exprimare nu poate șterge aproape două decenii de activitate politică onestă.

În calitate de ministru al Transporturilor am încercat să creez, printre altele, oportunități pentru români de a reveni să lucreze în țară, alături de familiile lor. Master Planul General de Transport reprezintă o astfel de posibilitate. Poate că, pentru cel puțin jumătate dintre românii care muncesc în străinătate în domeniul construcțiilor, începerea lucrărilor prevăzute în Master Planul General de Transport va reprezenta o bună ocazie de a se întoarce în țară.

Timp de trei ani, ca ministru de Interne am inițiat și dus la capăt proiectul eliminării vizelor pentru cetățenii români care circulă în spațiul Uniunii Europene. Am crezut și atunci, cum mai cred și astăzi, că românii sunt o națiune de oameni muncitori care vor arata adevărata față a României în străinătate, vor aduce acasă o nouă cultură, iar modernizarea României va fi,astfel, mult mai rapidă.

Sper ca Master Planul General de Transport, ca plan strategic atât de important pentru dezvoltarea infrastructurii din România, să fie aprobat cât mai curând de către Comisia Europeană și apoi să fie implementat, indiferent de cine va guverna în România. După cum îmi exprim speranța că vor fi continuate măsurile de redresare economică a companiilor din subordinea/ în coordonarea ministerului. Împreună cu specialiștii din minister am reușit, cu eforturi deosebite, ca în mai puțin de un an, să aducem companiile din subordine de la minus, la profit operațional.

Cât despre cum vor arăta și cum vor acționa viitoarele guverne ale României, acest lucru va fi decis împreună de românii din țară și cei din străinătate, atunci când își vor desemna prin vot politicienii care să îi reprezinte.

Cred că este momentul ca România să aibă o altă generație de politicieni. Tocmai de aceea, fac un apel către tineri, care, indiferent de zona politică spre care se simt atrași, să devină noua generație de politicieni care își va construi singură destinul și o Românie mai bună, una în care milioane de români se vor putea întoarce acasă și alte milioane nu vor fi nevoiți să pribegească prin lume.

A fost o onoare pentru mine să fiu în slujba românilor și, de fiecare dată, am încercat să fac tot ce mi-a stat în putere pentru a lua deciziile potrivite pentru țara noastră”, transmite Rus in scrisoarea publicata pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22