După moțiune, Klaus Iohannis a chemat vineri partidele la Cotroceni pentru consultări

Laurentiu Gheorghe | 11.10.2019

După ce inițial, liderul PSD a confirmat că va participa – „suntem responsabili” – joi seară, Dăncilă s-a răzgândit. Discuțiile încep la ora 11:00 cu cei de la PNL, după care urmează USR și UDMR.

Pe aceeași temă

În continuare, la ora 12:30 sunt așteptați de cei de la PMP, după care la ora 13:00 va intra delegația Pro România, la 13:30 urmează Tăriceanu iar la ora 14:00 sunt așteptați reprezentanții minorităților naționale.

Delegația PSD era programată ultima, la ora 14:30, ceea ce se pare că i-a deranjat pe social-democrați. Astfel, cu toate că inițial Viorica Dăncilă, liderul PSD, a confirmat participarea la negocierile de la Palatul Cotroceni - „sigur că da, suntem oameni responsabili” – ulterior s-a arătat deranjată de faptul că a fost lăsată cea de pe urmă de către șeful statului.

„De ce să mă duc mâine (vineri – n.r.) la Cotroceni? Partidul meu este invitat, ultimul pe listă, ca pondere suntem mai mare, nu suntem totusi ultimul partid. Nu se duce partidul. Eu sper ca nimeni sa nu faca aceasta greseala si sa treaca peste decizia partidului. Pentru a merge la Cotroceni, trebuie sa avem un mandat de la Comitetul Executiv National", a spus Dancila, seara, la Romania TV. „Eu nu sunt de acord cu această poziție a ghiocelului”, a explicat Dăncilă refuzul de a mai participa la negocieri pentru formarea unui nou Guvern.

Primul care a confirmat ca se duce la Cotroceni a fost Ludovic Orban, chiar inainte ca Iohannis sa faca invitatia oficiala. Orban a anuntat si ca el va fi propus de PNL pentru functia de premier, dar a spus ca terecerea moțiunii de cenzură nu este o zi de bucurie pentru el, pentru ca „guvernarea României este un lucru mult prea grav".

La final de mandat, Viorica Dăncilă și-a reafirmat atașamentul pentru valorile PSD-iste și că va rămâne candidatul partidului pentru prezidențiale și va renunța la șefia social-democraților doar în urma unei decizii a Congresului.

„PSD nu a pierdut pentru că Opoziția a fost puternică, ci pentru că a fost trădat de oameni din interiorul partidului”, consideră Dăncilă. Iar cel care a destabilizat din interior partidul este Victor Ponta care i-a momit cu funcții pe unii membrii mai slabi de înger, care n-au rămas să lupte până la capăt alături de conducerea legitimă a partidului: „Domnul Ponta urăște PSD pentru că nu l-a primit lângă el după europarlamentare. Voia să intre la guvernare, dar nu a fost primit, vrea să preia PSD”, își explică liderul PSD eșecul de joi din Parlament.

****

238 de parlamentari de la toate partidele, inclusiv PSD, au votat pentru demiterea Guvernului. Presedintele Klaus Iohannis a felicitat, joi, Opozitia pentru ca a reusit sa dea jos Guvernul Dancila prin motiune de cenzura si a spus ca, in cadrul discutiilor de vineri, va fi abordata si tema alegerilor anticipate.

Seful statului a prezentat imediat după motiune principalele probleme care trebuie rezolvate urgent de noul guvern: desemnarea unui candidat eligibil pentru functia de comisar european și organizarea alegerilor prezidentiale ce vor avea loc peste o luna.

Urmeaza ca Parlamentul sa emita hotararea de demitere a Guvernului, sa se desfasoare consultarile de la Cotroceni, iar la finalul lor Iohannis sa anunte premierul desemnat. Acesta isi va face echipa sa si va merge in Parlament sa obtina votul de incredere.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22