Pe aceeași temă
„În primul rând, CET-urile din Bucureşti, este posibil Grozăveşti şi Progresul din Bucureşti să fi ars mai multă păcură de cât aveau capacitatea. Am primit informaţii că CET-urile Progresul şi Grozăveşti să fi ars mai multă păcură”, a declarat Gabriela Firea într-o conferință de presă susținută, miercuri, acuzând ELCEN că se află la originea depășirilor de noxe înregistrate în București în noaptea de duminică spre luni.
Potrivit documentului elaborat de ELCEN - Societatea Comercială Electrocentrale Bucureşti - precizează că arderile de păcură a celor două CET-uri nu aveau cum să ducă la poluarea din ultimele zile.
„Consumul de păcură la nivelul societatii în intervalul precizat a condus la o creştere nesemnificativa a emisiilor de poluanti, de cca 5,4 % la nivel ELCEN, cu încadrarea în valorile limită de emisie admise.
Această funcționare în regim mixt gaz-păcură nu avea cum să afecteze siguranţa şi sănătatea populaţiei sau să contribuie la depăşiri cu 800% peste limitele maxim admise la poluarea cu particule”, potrivit documentului aflat în lucru la ELCEN.
Ulterior, ELCEN a arătat într-un comunicat de presă că „considerăm că Firea folosește această situație cu scopul de a îndrepta atenția către ELCEN „tocmai pentru a masca incapacitatea autorității locale de a gestiona provocări majore cum ar fi poluarea sau pierderile sistemului de termoficare din București”.
„Ca și în alte situații în care ELCEN a fost ținta afirmațiilor fără fundament ale dnei Primar General, în încercarea sa de a deturna atenția de la adevăratele probleme cu care se confruntă Capitala și de a manipula mass-media și buna credință a cetățenilor, vă aducem la cunoștință informații clare și transparente menite să demonteze orice zvonuri sau opinii neadevărate. Strategia ELCEN prevede reducerea continuă a impactului asupra mediului:
1. În conformitate cu programul investițional cuprins în planul de reorganizare, ELCEN desfășoară deja lucrări de modernizare a instalațiilor de ardere pentru conformare la normele de mediu europene.
2. Toate instalațiile de ardere deținute de ELCEN sunt dotate cu sisteme de monitorizare continuă a emisiilor de poluanți ( SO2, NOx , pulberi și CO) care sunt în funcțiune on line si urmărite de personal specializat”, se arată în comunicat.
În intervalul 27.02.-02.03.2020 nu s-a utilizat păcură la CET Progresu, susține ELCEN. În CET Grozăvești, s-a folosit combustibil mixt gaz natural-păcură. Păcura a fost utilizată în această centrală în cantități nesemnificative, consumul la nivelul centralelor fiind în medie de 1,2% în această perioadă.
„IMPORTANT! Un consum de păcură de 1,2% nu poate influența o creștere semnificativă a emisiilor de poluanți în atmosferă și, în consecință, nu afectează siguranța și sănătatea populației. Cu atât mai mult, nu poate contribui la depășiri cu 800% peste limitele maxim admise la poluarea cu particule în București. Ca urmare a lucrărilor de modernizare a instalațiilor de ardere în vederea reducerii concentrațiilor de emisii de NOx de la valoarea actuală de 300 mg/Nmc la 60 mg/Nmc, acest combustibil nu va mai fi utilizat în cadrul centralei începând cu anul viitor. Menționăm că păcura ca și combustibil alternativ a fost utilizat ocazional și în anii anteriori, atunci când condițiile meteo au impus folosirea unor cantități mai mari decât cele folosite în acest sezon, și în nicio situație, nu s-au înregistrat valori semnificative ale emisiilor de poluanți, iar consumul nu a înregistrat depășiri ale limitelor de poluare”, arată ELCEN.
Potrivit acestuia, din datele furnizate opiniei publice de instituțiile abilitate, sursa poluării masive din Capitală a fost determinată de alte activități, cum ar fi arderea ilegală a deșeurilor menajere sau alte tipuri de arderi necontrolate.
„În cazul CET-urilor, emisiile sunt evacuate în aer prin surse fixe dirijate şi controlate, la înălţimi mari (ex. coșul de fum nr. 1 de la CET Progresu are o înălțime de 250 m). Parametrii de funcționare ai CET-urilor sunt monitorizați în permanență de personal pregătit în acest domeniu. Atragem atenția că pe lângă principalele surse de poluare din Bucureşti, (traficul greu şi aglomerat sau şantierele de construcții), mai există și alte surse de poluare, cum ar fi centralele de apartament. Apartamentele din cartierele noi din București sunt prevăzute cu centrale termice de apartament ale căror coșuri de evacuare a gazelor arse sunt situate la nivelul ferestrelor. Gazele de ardere evacuate prin tuburi orizontale favorizează crearea unui înveliș de aer poluat de jur împrejurul apartamentelor și blocurilor unde sunt montate aceste centrale. În loc să încerce de fiecare dată să găsească un țap ispășitor pentru problemele pe care Primăria Capitalei nu reușește să le gestioneze, varianta optimă ar fi ca PMB să plătească la timp subvenția, întrucât astfel de demersuri sunt de fapt adevărata problemă. În ultimii ani, ELCEN nu a putut face investiții majore în modernizarea instalațiilor și a echipamentelor, deși deține centrale vechi din anii ’60 –’70, din cauza faptului că PMB nu și-a onorat obligațiile de plată. În loc să susțină proiectele majore de infrastructură, Primăria Municipiului București a ales să cheltuiască sume importante în festivaluri și concerte. Mai mult decât atât, dna Primar a preferat să aleagă varianta mai ușoară prin care să deturneze atenția de la nenumăratele avarii și de la rețeaua de termoficare aflată într-o situație dezastruoasă din cauza lipsei de investiții, precum și de la riscul major ca bucureștenii să rămână fără căldură și apă caldă, lansând afirmații tendențioase, incorecte și incomplete referitoare la activitatea ELCEN”, se mai arată în comunicat.