Elena Udrea, URMARITA PENAL. Procurorii DNA o acuza de SPALARE DE BANI si FALS IN DECLARATII DE AVERE. Udrea: Nu comentez. Intrebati-l pe Dorin Cocos

T.d. | 29.01.2015

Pe aceeași temă

Elena Udrea a fost pusa sub urmarire penala pentru spalare de bani (în forma dobândirii/utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracțiuni) şi fals în declaraţii de avere, avind calitatea de suspect. La iesirea de la DNA, dupa mai bine de patru ore de audieri, Udrea a spus ca a refuzat sa dea declaratii in fata procurorilor si si-a sustinut nevinovatia: “Nu am declarat pentru ca nu mi-a spus despre acest imprumut”, a spus presedintele PMP. In eventualitatea unei cereri de arestare preventiva, este nevoie de avizul Parlamentului.

UPDATE: Elena Udrea s-ar fi autosuspendat din funcția de președinte al PMP, potrivit unor surse din partid, citate de Evenimentul Zilei. Conducerea partidului ar fi fost preluată de deputatul Eugen Tomac.

Potrivit unor surse judiciare, DNA o suspecteaza ca a stiut ca sotul sau de la acel moment, Dorin Cocos, ar fi obtinut sume de bani din traficul de influenta realizat in dosarul Microsoft, iar acesti bani ar fi fost fost investiti intr-o firma din care Udrea insasi a incasat dividende.

La iesirea din sediul DNA, dupa mai bine de patru ore de audieri, Elena Udrea a declarat:"Am mai stat, au venit avocatii din dosar. Chiar nu as vrea sa comentez. Eu in declaratia de avere am spus exact cum a fost, nu pot sa declar ceva, fie si fostul sot, daca nu imi spune. Cel mai bine ar fi sa il intrebati pe dl Dorin Cocos".

Ulterior, intr-o interventie telefonica la B1 TV, Elena Udrea a precizat ca procurorii au intrebat-o de ce in declaratia de avere din 2010 nu a declarat un imprumut pe care fostul sau sot Dorin Cocos l-a facut catre o firma a sa in 2009.

"Nu am declarat pentru ca nu mi-a spus despre acest imprumut", a sustinut Elena Udrea, afirmand ca procurorii considerau ca ar fi trebuit sa "prezume ca banii erau din actrivitati ilegale".

In aceste conditii, Elena Udrea a cerut termen pentru a consulta dosarul si pentru a da o declaratie.

 

UPDATE  Potrivit Comunicatului DNA, Elenei Udrea i s-a adus la cunostinta "calitatea procesuala si acuzatiile care i se aduc".

Vezi AICI COMUICATUL INTEGRAL AL DNA

 

"Contrar dispoziţiilor legale, în declaraţiile de avere din anul 2010, nu apar menţiuni cu privire la împrumuturile primite de SC Euro Hotels International Co SRL de la persoana fizică Dorin Cocoş, deşi Udrea Elena declară încasarea de dividende de la această societate.
Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 – 2013, Udrea Elena Gabriel a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică, se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse – împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora.
Potrivit art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor.


Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. De asemenea, există acte (contracte de împrumut, chitanţe, contracte de vânzare – cumpărare imobile) şi declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, din care rezultă că suspecta Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut pe care l-ar fi luat de la unul din cei doi mituitori.

Suspectei Udrea Elena Gabriela i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală" . (fragment din Comunicatul DNA)


 

Ce spun procurorii

Anchetatorii susţin că Dorin Cocoş ar fi primit în 2009 o mită de 9 milioane euro pentru a-şi folosi influenţa asupra ministrului Gabriel Sandu pentru ca societatea Fujitsu Siemens să primească contractul pentru licenţele informatice Microsoft. Procurorii susţin că din aceşti 9 milioane de euro Dorin Cocoş ar fi împrumutat compania Eurohotels dar şi că a achizţionat o serie de imobile. Procurorii spun că Udrea ar fi săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii pentru că nu a declarat împrumuturile menţionate mai sus. Acuzaţia cea mai serioasă este aceea de spălare de bani. Anchetatorii susţin Udrea cunoştea faptul că imobilele cumpărate în comun cu Dorin Cocoş au fost plătite din banii primiţi ca mită pentru intervenţiile sale.
 

(Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea)

“Din probatoriul administrat până la acest moment rezultă probe certe în sensul că inculpatul Cocoş Dorin a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, sumele de bani obţinute cu titlu de folos necuvenit din săvârşirea acestei infracţiuni fiind utilizate în achiziţia de imobile şi pentru creditarea societăţilor. Din declaraţiile de avere din perioada 2009 – 2014, rezultă că  Udrea Elena Gabriela cunoştea provenienţa fondurilor utilizate pentru achiziţionarea de bunuri comune, având cunoştinţă şi de intenţia inculpatului Cocoş Dorin de obţinere a unor chitanţe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu", au explicat surse judiciare pentru gandul.
 

“O neconcordanta in declaratia de avere”

Presedintele PMP Elena Udrea a declarat, acum cateva saptamani, referitor la faptul ca numele sau apare in dosarul Microsoft, ca "este posibil sa fie o neconcordanta in declaratia de avere" din 2009, aratandu-si disponibilitatea de a "lamuri" subiectul in fata autoritatilor si sustinand ca este vorba despre un imprumut acordat de sotul sau, Dorin Cocos, unei firme pe care acesta o detinea, imprumut despre care ea nu stia.

"Admit ca este posibil sa fie o neconcordanta in declaratia de avere din anul respectiv si imi arat toata disponibilitatea sa lamuresc acest subiect, in fata presei ori a autoritatilor. Realitatea este ca nu am stiut de faptul ca fostul sot si-a imprumutat propria firma si, ca de fiecare data, am trecut in acea declaratie de avere tot ceea ce mi-au comunicat contabilii lui. Probabil ca nici el nu si-a dat seama ca este ceva in neregula avand in vedere ca si-a imprumutat propria firma, mai ales ca a fost un imprumut la vedere, in acte, deci nu s-a incercat nicio metoda de ascundere a acestui imprumut", a precizat Udrea.

Ea a aratat ca, de-a lungul timpului, a declarat toate bunurile si conturile lui Dorin Cocos, care erau "mult mai mari" de 100 000 de euro. "De-a lungul timpului, am declarat toate bunurile si conturile lui Dorin Cocos - care erau mult mai mari de 100.000 de euro. Nu se pune problema sa fi incercat cineva sa-i pacaleasca pe cei de la ANI", a explicat Udrea.

Udrea crede, pe de alta parte, ca legea are "o incoerenta" si, daca unul dintre soti "ascunde" de celalalt o suma de bani, celalalt se face vinovat ca nu a stiut de acea suma si nu a declarat-o.
 

Dosar transpartinic, spaga de zeci de milioane de euro

Cocos este suspectat de fapte de coruptie in dosarul Microsoft. Numele sau apare in declaratiile date de mai multi martori in acest dosar. Potrivit acestora, el ar fi fost intermediarul unor sume de bani pentru prelungirea licentelor Microsoft, care au ajuns la oficiali ai statului. 

Potrivit DNA, Dorin Cocos a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Stefan si Gabriel Sandu, pentru a interveni in achizitionarea dreptului de utilizare a licentelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns in contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controleaza grupul de firme Niro, a cerut si primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Serban Mihailescu si Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obtine incheierea contractului de inchiriere a licentelor Microsoft, sustin anchetatorii.

In 16 octombrie, procurorii anticoruptie au facut perchezitii la locuintele fostului ministru Gabriel Sandu, fostului consilier prezidential Dorin Marian, fostului sef al Serviciului de Informatii Externe Catalin Harnagea, la oamenii de afaceri Dorin Cocos, fostul sot al Elenei Udrea, Remus Truica si Nicolae Dumitru, la tatal presedintelui Comitetului Olimpic, Adrian Petrache, precum si la Fundatia Dinu Pescariu.

In dosarul Microsoft, DNA a cerut avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri - senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau.

Camera Deputatilor a aprobat, in 13 octombrie, cererea de incepere a urmaririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Presedintele Traian Basescu a avizat, in 3 octombrie, cererea DNA, pentru fostii ministri Adriana Ticau, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Daniel Funeriu. In 19 noiembrie, Plenul Senatului a avizat inceperea urmarii penale in cazul senatorilor PSD Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv in cadrul contractului.
 

De unde a plecat dosarul

În mai 2013 Guvernul Ponta a depus la DNA o sesizare pe numele foştilor miniştri PDL Daniel Funeriu şi Valerian Vreme. Sesizarea privea o afacere legată de modul de achiziţie al unor licenţe pentru programe informatice. Cei doi foşti demnitari au promovat o Notă privind achiziţia de soft educaţional Windows, în baza căreia au efectuat plăţi de aproape 9 milioane euro fără temei legal, susţinea anul trecut Corpul de Control al Guvernului Ponta. Mai mult, nevoile ar fi fost supraevaluate cu aproximativ 70.000 de licenţe de folosire a softului, ceea ce a dus la o încărcare a notei de plată cu 5,4 milioane de euro, se menţiona în acelaşi raport de control.

Concluzia rezultă dintr-un raport întocmit de Corpul de Control al primului-ministru, în urma verificărilor efectuate la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei, conduse de Vreme, respectiv Funeriu, în legatură cu închirierea de licenţe educaţionale - programe informatice folosite în sistemul de educaţie românesc.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22