Pe aceeași temă
Europa spera la un miracol in ce priveste un rezultat bun in negocierile dintre Grecia si creditorii internationali. Premierul finlandez a tras un semnal de alarma, marti, in conditiile in care discutiile privind situatia Atenei se indreapta spre un blocaj. “Situatia e una dificila, iar timpul e scurt”, a spus Juha Sipila.
"S-ar putea spune ca va fi nevoie de un miracol pentru ca problemele sa fie rezolvate saptamana viitoare... Dar asta speram cu totii", a spus premierul finlandez, potrivit Reuters, citat de Ziare.com.
Ieri, un comisar european a atras atentia ca Uniunea Europeana trebuie sa aiba in vedere declansarea “starii de urgenta” in eventualitatea intrarii Greciei in incapacitate de plata.
In conditiile in care negocierile dintre Atena si creditorii internationali – Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International – au intrat intr-un nou blocaj, comisarul UE pentru Economie si Societate Digicata, Guenther Oettinger, a atras atentia asupra unui scenariu-limita.
"Trebuie să elaborăm un plan de urgenţă pentru că Grecia ar urma să ajungă într-o stare de urgenţă", a spus Guenther Oettinger, citat de Reuters
Duminica, vicecancelarul german a atras atentia ca timpul curge in defavoarea Greciei.
Intr-un editorial publicat in revista Bild, Sigmar Gabriel a subliniat ca Berlinul nu vrea ruperea zonei euro, dar a precizat ca timpul trece iar Atena nu este favorizata de aceasta situatie. Europenii incep sa-si piarda rabdarea, a punctat Gabriel.
Totusi, la Atena lucrurile sunt vazute diferit. Intr-un discurs in Parlament, premierul Alexis Tsipras a dat vina pe creditorii internationali pentru esecul negocierilor.
"Creditorii vor sa umileasca Grecia", a spus Tsipras, care a dat asigurari ca Executivul va munci in continuare la gasirea unor masuri care sa scape Grecia de austeritate.