EXCLUSIV 22 - Cristian Preda: În PDL e anarhie organizaţională

Pentru ca PDL să revină pe scena politică şi să urce în simpatiile cetăţenilor. E nevoie nu doar de mobilizare logistică. E nevoie de ambiţie politică, de curaj şi de un proiect politic.

Cum comentaţi excluderea dumneavoastră din PDL? Vă aşteptaţi la ea?
E un abuz pus la cale de Elena Udrea, această formă fără fond a politicii româneşti. E regretabil că Biroul Politic al PDL a picat în capcana întinsă de cineva care acum fix trei zile spunea că toată lumea mă vrea candidat. Îmi voi face dreptate!

De ce aţi susţinut că politica la Bucureşti este un dezastru, chiar şi după ruperea protocolului cu UNPR, pe care dvs. l-aţi contestat mereu?
Pentru că a fost ales drept candidat cel care a susţinut că trebuie să facem acest protocol. Pentru că nu poţi să spui un lucru astăzi şi contrariul mâine. Cred că trebuia aleasă o soluţie coerentă măcar în ultimul moment. Dacă ai renunţat la un protocol, atunci îl trimiţi în luptă pe cel care a spus că acel lucru e o greşeală, nu pe cel care s-a bazat până atunci pe respectivul protocol.

 

Era altă soluţie?
Cred că era o soluţie angajarea de multă vreme într-o construcţie raţională şi evitarea acestei capcane. Am spus constant că e o capcană. N-aş vrea să se înţeleagă din intervenţiile mele că nu aş susţine candidaţii PDL. Vreau să fie foarte clar. Faptul că nu pot să-l susţin pe Prigoană şi că am anunţat că îl susţin pe Nicuşor Dan nu înseamnă că nu voi susţine candidaţii PDL de la sectoare. Susţin candidaturile lui Toader Paleologu la Sectorul 1, a lui Liviu Negoiţă la Sectorul 3, a lui Cristian Poteraş la Sectorul 6, cu atât mai mult cu cât ei sunt împovăraţi de eşecul unei alianţe şi n-au putut să pornească la luptă în organizaţiile din sectoare. Practic, toţi pedeliştii au fost afectaţi, deci cu atât mai mult cu cât ei sunt împovăraţi de acest eşec preelectoral cred că e nevoie de susţinere.

Tocmai din cauza acestei situaţii complicate, nu ar fi trebuit să-l susţineţi şi pe Silviu Prigoană?
Eu nu sunt un dublu politic al d-nei Bahmuţeanu, ca o zi să mă însor şi o zi să divorţez politic de Silviu Prigoană. El a cerut ca o condiţie indispensabilă a participării lui sub numele PDL excluderea mea din partid. Iată că a şi reuşit.

Era altă soluţie decât Silviu Prigoană, totuşi este cel mai bine plasat în sondaje?
Aici lucrurile ar trebui să fie clare. Silviu Prigoană a spus public acum câteva zile că diferenţa dintre mine şi el era mică. Am văzut şi eu sondajele, diferenţa nu era de nerecuperat. Completând asta, dacă ar fi fost dezastruoasă candidatura mea, nu văd de ce s-a pus problema să merg în Sectorul 4. Să nu uităm că ultimul candidat care a câştigat în mod impresionant la Bucureşti, Traian Băsescu, a plecat din sondaje cu 4%. Deci, sondajele nu sunt instrumentul determinant, sunt un mijloc care măsoară, nu un mijloc care blochează, în opinia mea. Şi al doilea lucru: mă miră că sondajele au devenit acest instrument indispensabil după ce cvasitotalitatea membrilor Guvernului Boc şi Boc însuşi au stat un an şi jumătate în posturile guvernamentale fără a le păsa măcar o secundă de ceea ce spuneau sondajele despre guvernarea pe care o exercitau. Nu înţeleg de ce sondajele sunt astăzi decisive, când luni întregi au fost inutile, nu au părut să însemne nimic în ochii celor care le transformă în instrument universal.

A fost o strategie greşită pe Bucureşti şi cine e vinovat pentru ea? Iată că totuşi sunt 3 sectoare care nu au candidaţi până la ora aceasta, iar la Primăria Generală e un candidat destul de contestat.
Cred că o concluzie va putea fi trasă după alegeri. În acest moment, discuţiile despre strategie nu pot fi prelungite, pentru că nu trebuie să uităm faptul că în mai puţin de două luni vom avea testul electoral.

Dar dacă va fi un eşec, credeţi că ar trebui să răspundă Elena Udrea şi, dacă da, în ce fel?
Data trecută, când candidatul PDL la primărie, Vasile Blaga, a pierdut competiţia cu Oprescu, s-a retras imediat de la şefia Organizaţiei PDL Bucureşti. Vom vedea dacă în interiorul PDL această tradiţie va fi relevantă sau nu. Ceea ce cred că trebuie să facem este să fim mai previzibili decât până acum şi voi fi primul care voi saluta acest gest, această întoarcere la ceea ce eu consider că e normalitatea politică. Pentru că nu este în regulă ca luni de zile să anunţi că nu poţi face cursă electorală decât cu aliatul guvernamental aflat sub 1% în sondaje, respectiv UNPR, pentru ca ulterior să argumentezi exact contrariul, că trebuie să mergi fără el. Am spus de la început că nu trebuie să traducem electoral alianţa guvernamentală cu UNPR. Sper să nu ne coste acest eşec, pe toţi, ca organizaţie.

 

Ruperea acestui protocol, divorţul de la Bucureşti nu va avea consecinţe în aritmetica parlamentară?
Aş spune că nu e vorba de o rupere, pentru că acest protocol nu a fost încheiat, nu s-a încheiat o „căsătorie“ în Bucureşti. Există o înţelegere pe plan guvernamental şi, din 1992 încoace, niciuna dintre alianţele de la guvernare nu s-a tradus electoral. Nimeni, indiferent de guvernările pe care le-am avut, nu a ales acest „măritiş“ în campanie. Dar căsătoria nu s-a încheiat şi nu văd de ce asta ar avea un impact asupra alianţei guvernamentale. Doar dacă nu cumva UNPR va folosi, pe modelul răzgândirilor pe care le cunoaştem foarte bine în politica românească, aceste incidente drept un pretext pentru a trece în barca USL. Nu e exclus acest lucru, dar nu cred că e responsabilă Organizaţia PDL Bucureşti sau PDL în ansamblul lui pentru calculul greşit pe care l-au făcut unii dintre pedelişti în relaţia lor de amor politic cu Gabriel Oprea şi ceilalţi. Deci, deocamdată, mă aştept ca UNPR să rămână la guvernare.

Cum vedeţi aceste „mişcări“ din teritoriu, care nu au nici măcar o unitate de logo şi stilistică? Nu riscă ele să bulverseze electoratul?
În opinia mea, trebuia să ne prezentăm peste tot sub numele PDL. Din păcate, în interiorul partidului nu s-a putut lua o asemenea decizie. Absenţa unei autorităţi clare în acest moment a făcut ca fiecare organizaţie să fie împinsă pe această cale anarhică, în măsura în care fiecăreia i s-a spus: „stabiliţi ce faceţi pe plan local“, destituindu-se astfel dimensiunea naţională a partidului. Faptul că nu există o susţinere unică şi coerentă, care să fie uşor lizibilă, a dus la combinaţii dintre cele mai diverse. Unii au mers în direcţia PNŢ, alţii în direcţia PER, alţii în direcţia PNG, alţii s-au dus cu totul în PNL. Limita acestui comportament de anarhie organizaţională înseamnă cu orice preţ păstrarea unei majorităţi, inclusiv abandonând corabia PDL. Gestul lui Frunzăverde aici este încadrat. Frunzăverde este, de altfel, unul dintre cei 6 preşedinţi de consilii judeţene care au avut şi o majoritate în consiliul judeţean. Dintre cei 14 preşedinţi de consilii judeţene PDL, doar 6 aveau şi majorităţi. Frunzăverde, în mod oarecum ironic, în momentul în care a sesizat anarhia organizaţională, a spus că nu vrea să-şi piardă majoritatea de care dispune în consiliul judeţean şi a ales soluţia radicală a schimbării identităţii. Dar schimbarea identităţii era deja laitmotivul comportamentului tuturor organizaţiilor.

 

Întrebarea mea este dacă nu se puteau face aceste alianţe fără o schimbare majoră de semn electoral, de mesaj, până la urmă?
Totul a pornit de la dorinţa unora dintre şefii de organizaţii de a schimba sigla şi culoarea, pentru că ei au detectat la nivelul publicului o intoleranţă pe care au crezut că o depăşesc cu aceste modificări cromatice sau de logo, de design electoral. Problema este că nu s-a văzut nicăieri în istoria democraţiei o asemenea reţetă reuşind. Peste tot reuşesc transformările care mobilizează un plus de oameni, pornind de la autenticitate şi adevăr, nu pornind de la ascunderea propriei identităţi într-una difuză. Am văzut într-un loc că partidul nostru, partid de guvernare, îşi alege drept simbol electoral trifoiul cu patru foi, spunând că speră să aibă noroc. Dacă politica ajunge să fie identificată cu extragerea Loto-Prono, cred că suntem într-un mare deficit de curaj politic.

Aţi repetat de mai multe ori cuvântul anarhie organizatorică. Este nevoie de o schimbare de leadership?
În acest moment, PDL nu mai profită nici de pe urma autorităţii preşedintelui Băsescu, nici de pe urma autorităţii preşedintelui de partid, d-l Emil Boc, nici de pe urma celui care ocupă funcţia de premier. PDL s-a obişnuit în ultimii ani să recunoască drept autorităţi politice Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. Scăderea de popularitate pe care au cunoscut-o preşedintele şi fostul premier, Emil Boc, nu a fost compensată până în acest moment în niciun fel. În interpretarea mea, singura benzină care ar fi putut reporni maşina PDL era o victorie simbolică sau o victorie într-un loc simbolic pentru geografia noastră politică. Şi vorbesc despre Bucureşti, Cluj, Iaşi, Constanţa, Timişoara, marile centre urbane şi marile surse de modernizare a României. Dar părem să ne aflăm în faţa unor înfrângeri spectaculoase tocmai în aceste centre urbane. Schimbarea nu poate veni decât dacă într-unul din aceste locuri importante în geografia noastră politică se va impune un candidat.

 

Am pus această întrebare din cauza vocilor care au cerut insistent în ultimele zile ca Vasile Blaga să preia, poate nu în mod reglementat statutar şi instituţional, frâiele partidului şi ale campaniei electorale. Altfel spus, reîntoarcerea „greilor“.
Nu există resurse în această generaţie a „greilor“ pentru a remobiliza partidul. Singurele resurse care ne stau la dispoziţie sunt în electorat. Cine va câştiga o bătălie importantă la locale va putea să reorienteze lucrurile în interorul PDL. Dacă nimeni nu va câştiga o asemenea bătălie, probabil că vom trena în această anarhie organizaţională, până ce se va găsi o soluţie democratică de tipul următor: un congres liber – insist asupra termenului liber –, o competiţie politică bazată pe proiecte de reînviere şi remodernizare a partidului.

Nu credeţi că Blaga şi echipa lui ar putea, cel puţin organizatoric vorbind, repune pe picioare partidul în campanie?
Nu-i suficient, repet, pentru ca PDL să revină pe scena politică şi să urce în simpatiile cetăţenilor. E nevoie nu doar de mobilizare logistică. E nevoie de ambiţie politică, de curaj şi de un proiect politic. Noi uităm că Traian Băsescu, care a dominat mult timp acest partid, şi Emil Boc, care a dominat la rândul lui acest partid, au ajuns în situaţia respectivă după bătălii electorale câştigate. Bătăliile electorale le-au dat identitatea, nu managementul de culise al campaniei. Această idee e o compensare pentru neputinţa actuală, ideea că un manager de campanie ar putea să reinstituie o autoritate politică şi o demnitate publică a PDL.

Interviu cu CRISTIAN PREDA, europarlamentar propus pentru excluderea din PDL, realizat de Andreea Pora