Pe aceeași temă
"În ceea ce priveşte incidentul de ieri şi faptul că au murit acele animale într-un incendiu, nu putem sa imputăm 100 la sută unei persoane că a izbucnit un incendiu, se poate întâmpla oriunde. Dar orice manager de instituţie trebuie să înţeleagă faptul că, dincolo de activitatea de creaţie, are în subordine şi în responsabilitate şi activitatea de organizare şi de manageriere a instituţiei pe care o reprezintă.
Prin urmare, domnul manager de la Circul Globus a fost demis astăzi (vineri, n.r.) din cauza faptului că ieri am avut o situaţie foarte grea în legătură cu câteva animale chiar dacă nu mai erau în spectacolul circului, erau animale pensionate. Trebuia să beneficieze de grija conducerii Circului de stat şi să aibă adăposturi corespunzătoare", a spus Firea, conform News.ro.
Unsprezece animale, între care doi tigri, au murit în urma incendiului de ieri, pompierii reuşind să salveze alte peste 20 de animale, între care tigri, cămile şi ponei.