Pe aceeași temă
”Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a experților în domeniul juridic, a colegilor parlamentari și miniștri și se va lua o decizie în acest sens”, a spus primarul general Gabriela Firea, vicepreședinte PSD pe zona București-Ilfov, citată de G4 Media.ro.
Rep: Codurile penale. S-a discutat procedura? Prin OUG sau în parlament?
Gabriela Firea: După comitetul executiv când s-au stabilit principiile de bază care au fost deja transmise în comunicatul de presă şi explicate de dl preşedinte, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a experţilor din domeniul juridic, a colegilor noştri parlamentari, miniştrii şi se va lua o decizie în acest sens.
Rep: Se va da o ordonanţă?
Gabriela Firea: Se va lua o decizie în acest sens, nu pot să fac speculaţii
Și Codrin Ștefănescu a anunțat la finalul CEX că săptămâna viitoare va fi anunțat calendarul acțiunilor. ”Toate aceste lucruri le vom anunța începând de luni”, a spus acesta când a fost întrebat dacă va fi dată o OUG pentru modificarea Codului Penal.
Vineri, CEx al PSD a adoptat o declarație de susținere a lui Dragnea - după ce Curtea Supremă l-a condamnat, în primă instanță, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare - ca garant al luptei împotriva abuzurilor. În declarația CEx și în cele făcute chiar de Dragnea după ședință a reieșit că procedurile de modificare a legilor Justiției și Codurilor penale vor fi accelerate pe motivul disconfortului creat de contestarea lor la CCR.