Pe aceeași temă
Distincția recompensează parcursul lui Florian Coldea "marcat de o puternică implicare în cooperarea în materie de securitate împreună cu partenerii francezi și euroatlantici", se spune într-un comunicat citat de Agerpres.
"Nu voi înceta să insist, în calitate de ambasador al Franței, țară care a fost tragic lovită de atacuri teroriste în luna ianuarie a acestui an, asupra importanței acestei cooperări între servicii pentru a lupta împotriva noilor forme de terorism care aduc atingere valorilor de libertate și de drept, valori pe care le împărtășim toți", a declarat Francois Saint-Paul.
Ordinul Național al Meritului se acordă, potrivit Ambasadei Franței, persoanelor din toate mediile de activitate și recompensează performanțele remarcabile ale cetățenilor, fie într-o funcție publică, civilă sau militară, fie în exercitarea unei activități private, precum și angajamentele tinerei generații.
"Ordinul Național al Meritului își propune să stimuleze energiile individuale, să reunească aspirațiile și să recompenseze inovația și implicarea în răspândirea valorilor susținute de Franța. Acest ordin are o triplă vocație: să reflecte dinamismului societății, să ofere un exemplu și să recunoască diversitatea", conchide sursa citată.