Pe aceeași temă
Conform Hotnews, avocatul fostului premier a sustinut in fata instantei ca ordinul prin care lui Ponta i-a fost acordat titlul de doctor nu mai poate fi revocat pentru ca a produs efecte in circuitul civil in ultimii 13 ani.
CNATDCU a decis, in luna iulie a acestui an, ca Victor Ponta a plagiat in teza sa de doctorat iar ministrul Educatiei i-a retras titlul de doctor. Au fost 34 de voturi pentru si o abtinere.
În iunie 2012, Premierul Ponta a fost acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat susţinută la Universitatea Bucureşti, în 2003, sub îndrumarea științifică a premierului Adrian Năstase. După mai multe manipulări marca Ponta, acuze la adresa lui Traian Băsescu şi discuţii sofisticate despre aşa-zisa introducere a ghilimelelor în 2003, CNATDCU, Comisia de Etică a Universității din București şi o comisie formată din trei profesori de drept de la Universităţile din Sorbona, Strasbourg și București au decis ca lucrarea ar fi plagiată, în timp ce Consiliul Național de Etică, aflat în subordinea ministerului Educaţiei, a decis că nu este plagiată. Liviu Pop, ministrul interimar al Educaţiei, a reorganizat CNATDCU tocmai în zilele în care trebuia să delibereze în privinţa plagiatului lui Ponta, numărul membrilor acestui Consiliu ajungând, din raţiuni de majoritate, de la 20 de membri cât avea iniţial, la 45 de membri. În cele din urmă, ministerul a luat în considerare doar verdictul de neplagiat dat de CNE. În ciuda imensului scandal apărut în jurul său, cazul a rămas lipsit de orice consecinţe, până în noiembrie 2014 când, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, Ponta a anuntat ca renunţa la titlul de doctor.