Pe aceeași temă
Scriitorul Gabriel Liiceanu a declarat, luni, despre Vaclav Havel, la numai o zi de la moartea sa, ca "a fost emanatia poporului ceh" in timp ce Ion Iliescu "a fost emanatia unui popor idiotizat de propaganda".
"Havel a fost emanatia poporului ceh, care cum va spuneam avea o intelectualitate care prefera sa spele geamuri decat sa fie la o catedra platind pretul rusinii, in timp ce la noi a fost emanatia unui popor idiotizat de propaganda. Asta a fost. Ce putem face?", a declarat filozoful Gabriel Liiceanu la "Discutia de Luni", o emisiune HotNews.ro.
"Am trait cu o leafa mizerabila, nu aveam ce sa-i dau de mancare fiului meu. Am fost tinut o viata intreaga neica nimeni. Care-i lasitatea in povestea asta? Ca nu m-am dus sa stau la inchisoare. Poate ca m-as fi dus daca simteam ca are rost”, a explicat scriitorul Liiceanu despre perioada dizidentei romanesti.
"Haideti sa ajungem la marea deosebire: Havel si noi. Avem, n-avem Havel? Am avut, n-am avut? Evident ca exista oameni in Romania, au existat intotdeauna, oameni cu o constiinta de tipul Havel. Problema e ca aceasta constiinta sa nu fie proiectata in singuratatea ei pe fundalul unui popor. Totdeauna intre un om care face gesturi pe scena lumii si poporul care se afla in spate exista o relatie. Ori poporul se retrage, il ignora sau dimpotriva, se simte reprezentat de el. Din acest punct de vedere Havel a fost un conducator, dupa 90, emanat dintr-un popor. Cuvantul asta, de care a abuzat unul din presedintii nostri, acolo avea o acoperire. Relatia dintre Havel si comunitatea lui era una reala. El a fost copilul poporului aluia si pe urma si-a purtat acest popor ca pe un copil in brate pe celalalt mal al istoriei.
Dialogul lui de dizident, Carta 77, comportamentul lui in inchisore, s-au facut in dialog cu nevazutul poporului. Sunt convins ca el avea pe creier ca nu e singur. In timp ce Doina Cornea avea pe creier ca e singura cu Dumnezeu. Ce va spun acuma e purul adevar. Am avut o discutie cu dna Cornea acum cativa ani, o discutie formidabila, in care mi-a spus: domnule Liiceanu, mi-au trebuit zece ani ca sa-mi inving frica. Ce am facut a fost precedat de zece ani de antrenament. Daca nu as fi fost credincioasa si nu as fi dialogat cu Dumnezeu in acest fel nu as fi putut sa fac nimic. Havel, Walensa, s.a.m.d., nu dialogau cu Dumnezeu, Soljenitin da. Dialogau cu o rezerva umana, erau constiinte care se intalneau".
Gabriel Liiceanu isi sustine afirmatiile explicand ca, in 1968, in timp ce trupele sovietice intrau in Cehoslovacia, "intelectualii praghezi, zeci de mii, in majoritatea lor, au ales sa spele vitrine si sa devina fochisti la blocuri. Chestia asta e povestita de Kundera si de multi altii. In timp ce, la noi, au ales sa se duca in Comitetul Central, iertati-ma, sa manance rahat cum se spunea, sa-si castige privilegiile unei vieti decente, placute, vanzandu-si constiinta".
"Erau profesori universitari si au cazut acolo, au acceptat asta. Pai, cu ei discuta Havel! Pe cand Doina Cornea, la noi, cu cine sa discute? Cu scriitori care isi vindeau constiinta pentru ca sa fie publicati, jucati, pusi pe afise, avand casa, vila, masina, ca pret al tradarii misiunii lor?
Nu aveai cu cine sa discuti in Romania. Stiti, de cate ori au loc discutiile astea imi da senzatia ca ma apar sau ca trebuie sa ma dezvinovatesc. Pentru ca si eu am fost un intelectual din acea vreme. Ei, bine, nu am a ma apara. Cred, din rasputeri, ca am avut un indice de comportament in regula in raport cu standardele istorice ale societatii noastre. Cand stiai ca nu ai cu cine dialoga si ca, daca scoteai pe Calea Victoriei o pancarta pe care scriai <> cand ieseai de la Institutul unde eram cercetator III, stiam ca lumea va fugi (…) I-as spune un comportament natural, nu las. Un comportament natural istoric. Se pune intrebarea daca Doina Corna, Paul Goma si mai tarziu Dinescu au facut ce au facut, de ce n-au facut-o mai multi?" , a spus Liiceanu despre oamenii publici din perioada comunismului.
In opinia scriitorul, Ion Iliescu nu a luptat impotriva comunismului, fiind alegerea vietii lui, in timp ce altii ramaneau sa exprime public ceea ce credeau si sa loveascaa comunismul.
"Iliescu avea un destin, avea o biografie, care era limitata la istoria partidului communist roman dupa '50. Micile frecusuri dintre ei, faptul ca Iliescu a ajuns sa fie mazilit ca prim-secretar de partid la Iasi, asta era biografia lui Iliescu, nu era biografia lui Havel, care in 1977 semneaza celebra Carta 77 in centrul careia statea revendicarea fundamentala numita drepturile omului. Care era abilitatea acestei revendicari? Cand revendici drepturile omului revendici dreptul de a spune ce gandesti. Adica subminezi piatra de temelie a comunismului, care-i minciuna. Deci, ei au facut un gest mascat politic, loveau comunismul in centru. Iliescu nu lovea comunismul in nici un centru.
In vremea lui, altii au exprimat public ce credeau: Doina Cornea a exprimat public, Goma a exprimat public, Dinescu in anii 88 a exprimat public, si altii. Daca vroia sa exprime public avea calea deschisa catre Europa Libera. Dl Iliescu, aici nu-l judec, e biografia lui, alegerea vietii lui a fost comunismul. A crezut in idealurile comunismului dupa ce a vazut un popor intreg trecut prin infernal comunismului. Dupa 90, a venit si a spus ca ii condamna pe Ceausescu si pe sotia lui pentru ca au tradat idealurile generoase ale comunismului."
