Pe aceeași temă
Intrebat de Mihai Gadea la Antena 3 daca va ajunge prim-ministru pana in toamna "asa cum se zvoneste", Oprea a declarat in prima faza ca Victor Ponta este premierul, l-a laudat ca fiind un premier bun si "care va deveni si mai bun", dar a acceptat apoi si posibilitatea de a deveni seful guvernului, relateaza Hotnews.
"Poate as fi o solutie de premier", a raspus Oprea la insistentele lui Mihai Gadea.
Este prima ocazie in care Oprea accepta in mod deschis posibilitatea de a ocupa pozitia de premier, el declarand in mod repetat in trecut ca domeniul sau de expertiza este securitatea si ca nu ar fi bun de premier.
Surse politice au declarat pentru HotNews.ro ca numirea lui Gabriel Oprea ca premier interimar s-ar putea produce din aceasta toamna, dupa ce Victor Ponta ar parasi Palatul Victoria in urma unei demisii (pe care premierul a spus insa ca nu si-o va da) sau prin retragerea unor ministri din guvern.
Gabriel Oprea a aparut in mod constant la dezbateri televizate si in conferinte de presa in ultimul timp, depunand de asemenea la Parlament un proiect privind acordarea unei a 13-a pensii. Presedintele UNPR si-a mai rarit insa aparitiile publice dupa aparitia scandalului legat de faptul ca si-a plagiat lucrarea de doctorat, insotit de dezvaluirile privind doctoratele plagiate pe care le-a coordonat ca profesor la Academia Nationala de Informatii.