Pe aceeași temă
Băncile grecești, închise începând din 29 iunie, se vor redeschide astazi, în urma unui decret publicat sâmbătă de guvernul grec. Restricțiile asupra mișcărilor de capital raman in vigoare, existand totusi anumite relaxari. Grecii vor putea extrage de la bancomate 420 de euro pe zi, în loc de 60 de euro pe zi cat se putea până în prezent, pentru a evita cozile, relateaza AFP, conform Agerpres.
TVA-ul crește de la 13 la 23% pentru produsele alimentare procesate și restaurante, dar și pentru călătoriile cu taxiul sau înmormântări. În schimb, TVA-ul rămâne la 13% pentru serviciile hoteliere și este redus la 6% pentru medicamente, cărți și bilete de spectacole. Guvernul grec mizează pe venituri suplimentare anuale de 795 milioane de euro în 2015 și de aproximativ 2,4 miliarde de euro începând din 2016.
Parlamentul grec a votat miercurea trecută această majorare a TVA, în conformitate cu angajamentele asumate de liderii greci la summitul european de la Bruxelles. În schimb, partenerii europeni au promis Greciei un nou plan de ajutor, cel de-al treilea de care Grecia a beneficiat după 2010.
Autoritățile de la Atena ar urma să primească în regim de urgență un împrumut de 7 miliarde de euro, bani care vor fi utilizați luni pentru rambursarea unui datorii de 4,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană, precum și pentru arierate de aproximativ două miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional.
CITITI SI: Europa incepe sa vireze bani pentru Grecia: Finantare de urgenta de 7 miliarde de euro, de la toate statele Uniunii
Experții BCE, FMI și ai Comisiei Europene sunt așteptați la Atena în cursul acestei săptămâni pentru a evalua starea economiei grecești după mai multe săptămâni de restricții financiare.
Acordul convenit la summitul de la Bruxelles cere ca miercuri să fie adoptată în Parlamentul de la Atena o nouă rundă de reforme în domeniul dreptului civil și al legislației bancare. Potrivit cotidianului grec Avgi, premierul grec Alexis Tsipras a avertizat că va demisiona dacă parlamentarii Syriza nu vor vota în favoarea reformelor. La votul de săptămâna trecută, 39 din cei 149 de deputați ai Syriza au votat împotriva majorării TVA-ului.
Creditorii internaționali ai Greciei trebuie sa propuna un nou plan de ajutor destinat Greciei, în valoare de peste 80 de miliarde de euro pe trei ani. Negocierile pentru cel de-al treilea program de asistență internațională ar urma să dureze mai multe săptămâni.