Pe aceeași temă
Grecii vor confirma prin vot angajamentul european al tarii lor si respectarea obligatiilor financiare, a aratat joi comisarul european pentru Afaceri Economice Pierre Moscovici.
“Nu îmi revine mie să mă pronunț asupra fondului problemei, dar sunt încrezător în faptul că alegătorii greci vor da o majoritate pentru continuarea reformelor și pentru respectarea angajamentelor”, a spus Moscovici pentru un post TV francez, arata Agerpres.
In 20 august, premierul Alexis Tsipras si-a anuntat demisia de la sefia Guvernului.
“Simt că am obligaţia morală de a mă prezenta evaluării poporului. Votul poporului va decide dacă acordul la care am ajuns cu creditorii ne poate scoate din criză", a declarat liderul formatiunii de stanga radicala Syriza.
"Vreau să fiu onest în totalitate, nu am ajuns la acordul pe care îl voiam cu creditorii internaţionali. Am fost obligaţi să onorăm un acord", a mai spus el.
"Sunt foarte mândru de Guvernul pe care îl conduc. Am purtat negocieri dure mult timp", a continuat oficialul elen.
Acum, Moscovici considera ca Alexis Tsipras era obligat la aceste alegeri pentru ca are nevoie de o majoritate confortabila.
“Nu am niciun dubiu că alegătorii greci vor confirma angajamentul european al țării și respectarea programului”, a mai spus oficialul comunitar.
Peninsula elena urmeaza sa organizeze alegeri legislative anticipate luna viitoare, o data probabila fiind 20 septembrie. Pana la acel moment, treburile curente ale guvernarii sunt asigurate de presedintele Curtii Supreme, Vassiliki Thanou, numita joi drept premier interimar de presedintele Pavlopoulos.
De altfel, un sondaj recent realizat arata ca formatiunea de stanga radicala Syriza se afla in fruntea preferintelor electoratului elen, fiind urmata de conservatorii de la Noua Democratie.
Sondajul, realizat pe un esantion de 1.000 de oameni, arata ca Syriza atrage 23% din optiunile celor chestionati (fata de 26% in iulie), in timp ce Noua Democratie puncteaza 19,5% (in crestere, comparativ cu 15% in iulie).