Grindeanu, plecat la învestirea lui Trump, i-a delegat atribuţiile de premier lui Shhaideh

E.b. | 17.01.2017

Prim-ministrul Sorin Grindeanu i-a delegat, marţi, vicepremierului Sevil Shhaideh atribuţiile de şef al Executivului, de miercuri până luni, cât timp el se va afla în Statele Unite ale Americii pentru a participa la învestirea preşedintelui ales, Donald Trump.

Pe aceeași temă


 
 

Potrivit unei decizii publicate marţi în Monitorul Oficial, "în perioada 18-22 ianuarie 2017, doamna Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României".

 

Ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump va avea loc duminică, pe 21 ianuarie.

 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a afirmat, luni seară, că invitaţia la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA a venit de la Comitetul de organizare. El nu a menţionat în ce calitate a primit invitaţia şi a ironizat precizările Administraţiei Prezidenţiale pe acest subiect, spunând că el totuşi "se încăpăţânează" să meargă, conform News.ro.

 

Alături de Liviu Dragnea va merge şi premierul Sorin Grindeanu.

 

Preşedinţia a precizat, luni, că practica Statelor Unite la ceremonia de inaugurare a preşedinţilor prevede că alte ţări sunt reprezentate doar la nivel de ambasador, nefiind invitaţi şefi de stat sau de Guvern, motiv pentru care România va fi reprezentată de către ambasadorul român la Washington, George Maior.

 

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a declarat că partidul suportă cheltuielile pentru deplasarea preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea, şi a premierului Sorin Grindeanu la Washington DC, la ceremonia de îmvestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22