Guvernul a adoptat o ordonanță prin care românii își pot amâna ratele la bănci

L. G. | 29.06.2022

Guvernul a adoptat miercuri OUG care prevede posibilitatea amânării ratelor la bănci. Măsura poate fi accesată de persoanele fizice și de companii și se aplică pentru o perioadă de cel mult nouă luni.

Pe aceeași temă

Potrivit ordonanței de urgență, pot fi amânate ratele românilor și companiilor care au avut o creștere de cel puțin 25% a cheltuielilor medii lunare, pentru creditele acordate până la data de 30 aprilie 2022. Acestea se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum 9 luni.

Debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligațiilor de plată pentru fiecare împrumut, potrivit ordonanței de urgență.

„Sunt exceptate de la aplicarea prezentei ordonanțe de urgență facilitățile revolving, inclusiv cele de tipul cardurilor de credit, a overdraft-ului și a liniilor de credit acordate atât debitorilor persoane fizice, cât și debitorilor persoane juridice”, se arată în textul actului normativ.

Facilitatea suspendării ratelor „poate fi acordată doar pentru creditele care nu au înregistrat restanțe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligației de plată și nu înregistrează restanțe nici la data solicitării de suspendare a obligațiilor de plată.”

Măsura se acordă exclusiv debitorilor care au fost afectați financiar de situația gravă generată de criza actuală.

Potrivit ordonanței, „pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor de principal, dobânzilor și comisioanelor, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în format letric sau prin mijloace electronice de comunicare, la datele de contact stipulate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, cel mai târziu în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care devin aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență conform art. 7. Solicitarea trebuie însoțită de declarațiile pe proprie răspundere”.

Persoanele fizice care solicită amânarea ratelor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să nu se afle în incapacitate de plată la data solicitării suspendării rambursării creditului și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor;

  • prezintă declarația pe propria răspundere cu privire la creșterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021;

  • nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/un plan de restructurare a datoriilor agreat, de comun acord cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Firmele care solicită suspendarea plății ratelor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • prezintă declarația pe propria răspundere, cu privire la afectarea, în sensul scăderii, în contextul crizei actuale, cu minimum 25% a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021;

  • prezinte declarația pe propria răspundere că nu vor distribui și nici nu vor plăti dividende pe perioada aplicării facilității de amânare la plată și nu vor acorda sau rambursa credite către acționari;

  • nu au fost înregistrate incidente de plată la Centrala Incidentelor de Plăți în legătură cu bilete la ordin sau cecuri, în ultimele 6 (șase) luni anterioare datei solicitării;

  • nu se află în insolvență la data solicitării suspendării rambursării creditului;

  • prezintă declarația pe propria răspundere că nu înregistrează un nivel al activului net sub nivelul unei valori egale cu jumătate din capitalul social, potrivit bilanțului la 31.12.2021 depus și înregistrat la autoritățile fiscale;

  • nu beneficiază, la data solicitării, de o soluție/un plan de restructurare a datoriilor agreat, de comun acord cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22