Guvernul Cioloş:actuali miniştri, specialisti europeni, reprezentanti ai societatii civile

Paul Cristescu | 12.11.2015

Dacian Ciolos, premierul desemnat al Romaniei, incearca in aceste zile sa-si formeze o echipa de ministri cu care va merge in fata Parlamentului. Unele dintre numele vehiculate pentru aceste functii au aparut deja in spatiul public.

Pe aceeași temă

 

Printre cei luati in considerare pentru pozitiile de ministri se numara specialisti angajati momentan in institutiile europene, cativa miniştri tehnocraţi care au făcut parte din Guvernul Ponta, dar şi oameni veniţi din societatea civilă, anunta Adevarul.

 

Sunt şanse mari ca Dacian Cioloş să-i păstreze în continuare pe Bogdan Aurescu la Ministerul de Externe, Marius Nica- Fonduri Europene şi Sorin Cîmpeanu la Educaţie. Fără a fi membri de partid, primii doi au ajuns în Guvernul Ponta cu sprijinul PSD, în timp ce ultimul – Sorin Cîmpeanu - a fost propus de ALDE. În plus, Sorin Cîmpeanu, actualul premier interimar, ar putea primi chiar funcţia de viceprimer în noul Cabinet, potrivit unor surse citate de Mediafax.

 

Surse din PSD au povestit pentru „Adevărul“ că şi sociologul Vasile Dâncu este luat în calcul pentru un fotoliu de ministru, un semnal că premierul desemnat îşi doreşte o susţinere cât mai mare în Parlament. „Dacă Vasile Dâncu acceptă să intre în Guvern , pentru că aici e problema - el se lasă foarte greu convins - atunci o să vedeţi mulţi parlamentari PSD care vor vota Guvernul. Aurescu şi Nica nu contează pentru partid“, spun sursele citate.

 

Premierul desemnat caută pentru noua formulă guvernamentală şi oameni fără experienţă politică, dar cu trecut imaculat. Cioloş pregăteşte Ministerul Justiţiei pentru Laura Ştefan, reprezentant al ONG-ului ExpertForum şi unul dintre cei mai apreciaţi experţi anticorupţie din România. Laura Ştefan a fost şi consiliera Monicăi Macovei la Ministerul Justiţiei. Desemnarea unui ministru al Justiţiei apolitic este crucială, în condiţile în care la anul expiră mandatul Procurorului General, Tiberiu Niţu, dar mai ales a şefei DNA,  Laura-Codruţa Kovesi. 



 

Un alt nume de tehnocrat vehiculat pentru viitorul Guvern este Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române. Iniţial, numele lui Dungaciu a fost lipit de Ministerul de Interne. Sursele „Adevărul“ spun însă că Dungaciu nu-şi doreşte acest minister şi că ar prefera, mai degrabă, varianta Externelor, fotoliu ocupat în acest moment de Bogdan Aurescu.

 

Ministerul de Interne este un al protofoliu de maximă sensibilitate, în condiţiile în care 2016 este an electoral, iar MAI va trebui să organizeze două rânduri de alegeri. O variantă de lucru pentru MAI este Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de Interne în guvernarea CDR, în prezent consilier de stat la Cotroceni.
 

Medicul Sorin Paveliu este dat ca sigur la Ministerul Sănătăţii. Fost parlamentar PNL, Paveliu nu mai are în acst moment carnet de partid, fiind expert în politici de sănătate la Societatea Academică din România, ONG-ul condus de Alina Mungiu- Pippidi.
 

Din noua echipa vor face parte si oameni aduşi din instituţiile europene. Daniela Gheorghe (58 de ani), al cărui nume este vehiculat pentru postul de ministru al Finanţelor Publice, este din 2011 director de Resurse la Directoratul general Buget din cadrul Comisiei Europene (CE). În perioada 2007-2011, Gheorghe a fost director în cadrul Direcţiei Afaceri Maritime şi Perscuit din CE. Înainte a fost secretar de stat apolitic în Ministerul Finanţelor (2003-2004) şi director general al Fondului Naţional şi responsabil naţional adjunct cu autorizarea finanţării pentru PHARE, ISPA şi SAPARD (2004-2007). 
 

Tudor Constantinescu, care ar putea prelua portofoliul Economiei şi Energiei, este din martie 2011 consilier principal la Directoratul General Energie din cadrul Comisiei Europene. Înainte de 2011 a fost director executiv la Institutul European pentru Performanţa Clădirilor şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Conservarea Energiei şi al Reţelei Europene pentru Energie. A lucrat 11 ani în cadrul secretariatului Cartei Energiei de la Bruxelles şi este doctor în politici energetice. De asemenea, el a lucrat şi la OMV Petrom, fiind lider de proiect pe eficienţă energetică.
 

Europarlamentarul Sorin Moisă (39 de ani), al carui nume era vehiculat pentru portofoliul Transporturilor, este de profesie economist. În perioada 2002-2006, Moisă a fost consilierul politic al Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, iar din februarie 2010 a ocupat funcţia de adjunct al directorului de cabinet al Comisarului European pentru Agricultură, Dacian Cioloş. Moisa a anuntat insa ca nu va face parte din guvernul Ciolos.  "Cred ca e timpul pentru o clarificare, pentru a stopa speculatiile inutile: voi fi alaturi de Guvernul Romaniei condus de Dacian Ciolos cu tot ce voi putea fi de folos, dar NU voi fi in Guvern. Imi voi duce la indeplinire mandatul de europarlamentar intr-un mod de care nu cred ca o sa va fie rusine", a scris pe Facebook Sorin Moisa

 

Mihail Dumitru are cele mai mari şanse să ajungă ministrul Agriculturii, post pe care l-a mai ocupat, pentru o scurtă perioadă, tot din postura de tehnocrat, în Guvernul Boc. În ianuarie 2011 a ajuns directorul Programelor de Dezvoltare Rurală din CE, după luni de zile de probe în care a reuşit să depăşească peste 100 de contracandidaţi. A gestionat programe de 50 de miliarde de euro, adică echivalentul a 35% din PIB-ul României.
 

Hotnews anunta de asemenea ca Mihnea Motoc (actual ambasador in Marea Britanie) ar putea prelua Ministerul Apararii Nationale.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22