Guvernul contesta la Curtea Constitutionala legea conversiei creditelor in franci elvetieni

Dora Vulcan | 24.10.2016

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege adoptat de Parlament care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Executivul consideră că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.

 

Sesizarea a fost trimisă luni seară către judecătorii Curţii Constituţionale.

 

Conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării nu va intra în vigoare înainte ca magistraţii Curţii Constituţionale să verifice dacă legea respectă sau nu Constituţia.

 

Guvernul consideră că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.

 

Cabinetul Cioloş a cerut ca legea să fie aplicată doar persoanelor fizice consumatori, cu credite de până la 150.000 de euro (echivalent în franci elveţieni) şi cu un grad de îndatorare de peste 50% din veniturile nete. Deputaţii au adoptat însă proiectul în unanimitate, fără a ţine cont de opinia Executivului.

 

Iniţial, la propunerea lui Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de finanţe-bănci, deputaţii au introdus condiţia privind gradul de îndatorare, precum şi un plafon de 250.000 de franci elveţieni, însă, după dispute politice şi cu debitorii cu credite în franci elveţieni, modificările au fost retrase, informeaza Digi 24.

 

 

***

 

Camera Deputatilor a adoptat pe 18 octombrie, cu votul tuturor celor 248 de deputati, proiectul de lege privind conversia creditelor in franci elvetieni, din care a fost eliminat plafonul de 250.000 de franci elvetieni. Camera Deputatilor este decizionala iar legea merge la promulgare. Presedintele Klaus Iohannis a spus marti ca inainte de promulgarea legii intentioneaza sa ceara o opinie din partea bancilor. "Vom analiza, vom cere opinia celeilalte parti implicate. Cu siguranta voi cere din zona bancara o opinia", a raspuns seful statului. 

 

 

 

Doar dupa ce va exista "o analiza completa" va face "aprecieri asupra acestor acte normative", a spus Iohannis referindu-se atat la legea conversiei creditelor cat si la eliminarea in Parlament a peste 100 de taxe, in urma cu o zi, la initiativa PSD.

 

 

 

***

 

"La articolele admise avem urmatorul text: conversia se realizeaza prin act aditional la contractul de credit la cursul de schimb de la data incheierii contractului. Costurile creditului convertit in lei vor fi negociate cu consumatorul, respectandu-se principiul bunei credinte si diligentele profesionale, astfel incat obligatiile de plata sa nu fie mai impovaratoare pentru consumator. Am considerat ca este bine sa insistam ca partile in speta si bancile si consumatorii sa mearga pe actul aditional, adica pe buna intelegere, numai in cazurile de exceptie sa mearga la instanta", a explicat dimineata in plen vicepresedintele Comisiei juridice, Ciprian Nica.

 

 

Initiatorul proiectului, deputatul PSD Ana Birchall, a aratat ca parlamentarii au sansa sa puna capat unei crize sociale declansata in Romania in ianuarie 2015.

 

"Toti cei care au contracte in franci elvetieni s-au trezit cu ratele dublate sau triplate peste noapte fara vina lor. Am avut in vedere cand am introdus proiectul sa oferim romanilor sufocati de datorii sansa de a-si incepe o noua viata impreuna cu familiile lor. Toti cei care, peste noapte, s-au trezit cu ratele dublate sau triplate exclusiv din cauza fluctuatiilor de schimb valutar merita acest gest reparatoriu din partea noastra. Fac apel la dvs. sa nu politizam necazul lor si astazi sa dam un vot final pentru ca aceasta lege sa devina realitate", a subliniat Birchall.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22