Inițiativa USR de desființare a Secției Speciale, respinsă în plenul Senatului de PSD și Pro România

Laurentiu Gheorghe | 21.07.2020

Senatorii au respins proiectul de lege pentru desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție. Senatul este camera decizională.

Pe aceeași temă

Raportul Comisiei Juridice din Senat de respingere a proiectului de lege pentru desființarea Secției Speciale a fost respins cu 76 de voturi „pentru”, 41 „împotrivă” și 14 abțineri. Proiectul de lege a fost inițiat de USR și fostul ministru al Justiției Ana Birchall.

Proiectul legislativ are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, propunându-se abrogarea prevederilor care fac referire la aceasta.

Comisia juridică a Senatului a dat luni, raport de respingere pentru proiectul de lege iniţiat de USR.

„La data intrării în vigoare a prezentei legi, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se desfiinţează. (...) Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie revin la parchetele de unde provin sau se încadrează la alte parchete unde au dreptul să funcţioneze, potrivit legii. De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei. La data intrării în vigoare a prezentei legi încetează detaşările ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Secţiei”, se arată în proiectul de lege.

Un alt articol prevede că, la data intrării în vigoare a legii, cauzele aflate în lucru la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, precum şi dosarele soluţionate până la această dată se predau prin dispoziţia procurorului şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie către unităţile de parchet competente.

Proiectul de lege a fost respins şi de Camera Deputaţilor, iar Senatul este for decizional în acest caz.

Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost înființată în cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și a devenit operațională în 23 octombrie 2017. Are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Secția a fost condusă de Gheorghe Stan, fostul șef al Inspecției Judiciare, singura instituție abilitată să îi ancheteze disciplinar pe magistrați și care în mandatul lui Tudorel Toader a declanșat mai multe acțiuni disciplinare împotriva fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi. Între timp, Gheorghe Stan a fost numit judecător la CCR, la propunerea PSD.

La conducerea interimară a Secției Sepciale a fost numită Adina Florea, propusă de fostul ministru al Justiției Tudorel Toader și susținută de fostă șefă a CSM, Lia Savonea.

Într-un final, Adina Florea s-a retras în 5 decembrie 2019 din procedura de numire la șefia Secției Speciale, după 7 încercări eșuate ale fostei șefe a CSM Lia Savonea de a o numi în funcția de procuror-șef al acestei secții.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22