INS: Deficitul comercial a crescut la 4,85 miliarde euro. 71% din exporturi, in spatiul comunitar

T.d. | 10.12.2014

SHARE 0

Pe aceeași temă

Romania a inregistrat o crestere a deficitului comercial in primele zece luni ale anului, cu peste 267 milioane lei fata de acceasi perioada din 2013. Exporturile au totalizat 44 miliarde euro, in timp ce importurile s-au situat la 48,8 miliarde euro, astfel ca deficitul a ajuns la 4,8 miliarde euro, arata Institutul National de Statistica (INS), potrivit Mediafax.

Comparativ cu primele zece luni din 2013, exporturile au crescut cu 7,6% la valori exprimate în lei (6,8% în euro), iar importurile au urcat cu 6,9% la valori exprimate în lei (6,2% în euro).

Deficitul comercial a ajuns astfel la 21,548 miliarde lei (4,856 miliarde euro), mai mare cu 267,2 milioane lei (35,9 milioane euro) decât cel înregistrat în ianuarie-octombrie 2013.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 138,808 miliarde lei (31,24 miliarde euro) la expedieri şi de 163,248 miliarde lei (36,744 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 71% din total exporturi şi 75,2% din total importuri.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (42,1% la export şi 35,2% la import) şi alte produse manufacturate) (32,9% la export şi respectiv 30,9% la import).

Comparativ cu octombrie 2013, exporturile au crescut cu 4% la valori exprimate în lei (4,9% în euro), iar importurile au avansat cu 2,1% la valori exprimate în lei (2,9% în euro).

Faţă de luna septembrie 2014, exporturile sunt mai mari cu 0,6%, iar importurile cu 2,1%, atât la valori exprimate în lei cât şi la valori exprimate în euro.

Deficitul balanţei comerciale  a fost în octombrie de 2,51 miliarde lei (568,6 milioane euro), mai mic cu 352,4 milioane lei (75,9 milioane euro) decât cel înregistrat în luna octombrie 2013.

Comentarii 0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22