Pe aceeași temă
Raportul integral, AICI
Controlul a fost dispus la 28 februarie 2017 și a avut ca obiective verificarea existenței la nivelul serviciului a unor date și informații cu privire la eventuale disfuncționalități privind activitatea procurorului Mircea Negulescu, determinarea modului în care a fost asigurată monitorizarea articolelor din presa locală privind activitatea profesională și conduita procurorului în cauză și înștiințarea Biroului de informare și relații publice al DNA cu privire la rezultatul monitorizării, identificarea eventualelor probleme semnalate în activitatea de primire în audiență a cetățenilor și de rezolvare a sesizărilor cu privire la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către Mircea Negulescu, determinarea modului în care au fost realizate îndrumarea și controlul activității desfășurate de magistrat și identificarea măsurilor întreprinse de conducerea serviciului pentru preîntâmpinarea evoluției cazului, scrie Inspecția Judiciară pe pagina sa de Facebook.
"În paralel, Inspecția Judiciară a declanșat mai multe proceduri disciplinare care au vizat activitatea sau conduita procurorului Mircea Negulescu. Prin urmare, prezentul raport cuprinde o analiză a măsurilor dispuse de conducerea DNA—ST Ploiești în vederea preîntâmpinării evoluției cazului referitor la procurorul Mircea Negulescu și nu o analiză a activității sau conduitei acestuia", se arată în postare.
Potrivit concluziilor raportului întocmit de Inspecția Judiciară, Mircea Negulescu și-a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului Teritorial Ploiești al DNA în perioada 10 august 2015 — 16 februarie 2017, interval de timp în care conducerea structurii de parchet nu a identificat "date și informații cu trimitere la eventuale disfuncționalități privind exercițiul atribuțiilor de serviciu și standardele de conduită specifice profesie de magistrat".
"La nivelul acestei structuri nu au fost identificate sesizări împotriva procurorului (...), fiind precizate, ca excepție, cereri și excepții formulate/ridicate de către unii inculpați, în cursul urmăririi penale, în unele dosare instrumentate de către acesta împreună cu alți procurori. Este de subliniat faptul că în toate dosarele complexe și importante, procurorul în discuție, de fiecare dată, a fost delegat să efectueze urmărirea penală împreună cu un alt procuror, de altfel, această manieră de lucru a fost constatată ca fiind specifică acestei structuri de parchet, legalitatea administrării probelor fiind analizată ierarhic și de către judecătorul de cameră preliminară, rezultând că nu au existat soluții definitive de restituire sau de anulare a probelor până la momentul prezentului control", se precizează în documentul citat.
Inspectorii judiciari au mai constatat că, în urma unor informații mediatizate între 14 și 16 februarie 2017, au fost analizate două dosare instrumentate anterior de Mircea Negulescu la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în legătură cu care a acordat audiențe după mutarea la DNA.
"Decursul procedurii de acordare a audienței (...) a fost adus la cunoștința conducerii și, pe motivul constatării unui deficit de comunicare, a fost invocat de către magistratul procuror în discuție faptul că dialogul a degenerat în amenințări la adresa sa. În atare împrejurări, conducătorul structurii zonale de parchet, respectiv domnul procuror șef serviciu (...), a solicitat acestuia, în mod expres, stoparea oricăror legături care denotă neconformitate și creează posibile ipostaze de vulnerabilizare privind unitatea de parchet în discuție. După apariția în mass-media a subiectului în analiză, procurorul șef (...) a solicitat procurorului (...) să formuleze o cerere de încetare a activității în cadrul acestei structuri, fiind vizată, în acest sens, nepericlitarea imaginii instituției, context ce s-a și realizat, în condițiile în care persoana în cauză și-a încetat activitatea la data de 16.02.2017", se mai menționează în concluziile raportului.
Pe de altă parte, conducerea Serviciului Teritorial Ploiești al DNA, pe motiv că Inspecția Judiciară s-a sesizat de îndată și a demarat verificări cu privire la împrejurările relatate în presă, a opinat că acest context nu a făcut necesară luarea unor măsuri la nivel local.
În urma situației constatate cu ocazia controlului tematic, Inspecția Judiciară a concluzionat că nu are propuneri de formulat, având în vedere că la Serviciul Teritorial Ploiești al DNA "nu au fost identificate disfuncții, privind exercițiul atribuțiilor profesionale în cauze penale sau manifestări ale procurorului (...), care să aducă atingere standardelor de conduită impuse magistraților, în timp ce acesta a activat în cadrul acestei structuri de parchet".
Din Raportul Inspecției Judiciare:
CONCLUZII.
Urmare a controlului tematic efectuat la Serviciul Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, având ca obiect verificarea măsurilor întreprinse de către conducere privind preîntâmpinarea evoluţiei cazului referitor la procurorul ..., identificat ca subiect al unor materiale de presă, sub motivul generării unor suspiciuni în spaţiul public privind aspecte de neconformitate cu trimitere la activitatea sa, au rezultat următoarele:
- Magistratul procuror în discuţie şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în perioada 10.08.2015 – 16.02.2017, interval de timp în care, conducerea structurii de parchet în cadrul căreia a activat, nu a identificat date şi informaţii cu trimitere la eventuale disfuncţionalităţi privind exercițiul atribuțiilor de serviciu și standardele de conduită specifice profesie de magistrat privindu-l pe sus-numitul; pe aceeași coordonată de percepție s-a situat și colectivul de procurori cu funcții de execuție din cadrul structurii de parchet zonale menţionate;
- La nivelul acestei structuri nu au fost identificate sesizări împotriva procurorului ..., fiind precizate, ca excepţie, cereri şi excepţii formulate/ridicate de către unii inculpaţi, în cursul urmăririi penale, în unele dosare instrumentate de către acesta împreună cu alţi procurori;
- Este de subliniat faptul că în toate dosarele complexe şi importante, procurorul în discuţie, de fiecare dată, a fost delegat să efectueze urmărirea penală împreună cu un alt procuror, de altfel, această manieră de lucru a fost constatată ca fiind specifică acestei structuri de parchet, legalitatea administrării probelor fiind analizată ierarhic şi de către judecătorul de cameră preliminară, rezultând că nu au existat soluţii definitive de restituire sau de anulare a probelor până la momentul prezentului control;
- În referire la subiectul proliferat mediatic în perioada 14-16.02.2017, în concret, în analiză au fost două dosare penale instrumentate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cu trimitere la care, au fost identificate informaţii şi la nivelul conducerii Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cu referire la aceste două dosare ale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada în care procurorul ... activa în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Ploieşti, s-a constatat materializarea unor proceduri de acordare audienţe (înregistrate sub nr. .../VIII-1/2016 şi nr. .../VIII-1/2016), solicitate la data de 14.12.2016 de numitul ... la doi procurori din cadrul structurii de parchet în discuţie, unul dintre aceştia fiind procurorul .... Decursul procedurii de acordare a audienţei sus – numitului, de către procurorul ..., în prezenţa ofiţerului de poliţie ... , a fost adus la cunoştinţa conducerii şi, pe motivul constatării unui deficit de comunicare, a fost invocat de către magistratul procuror în discuţie, faptul că dialogul a degenerat în ameninţări la adresa sa. În atare împrejurări, conducătorul structurii zonale de parchet, respectiv domnul procuror şef serviciu ..., a solicitat acestuia, în mod expres, stoparea oricăror legături care denotă neconformitate şi creează posibile ipostaze de vulnerabilizare privind unitatea de parchet în discuţie;
- După apariţia în mass-media a subiectului în analiză, procurorul şef al Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a solicitat procurorului ... să formuleze o cerere de încetare a activității în cadrul acestei structuri, fiind vizată, în acest sens, nepericlitarea imaginii instituţiei, context ce s-a şi realizat, în condiţiile în care persoana în cauză şi-a încetat activitatea la data de 16.02.2017;
- Cu referire la monitorizarea articolelor de presă se constată faptul că la nivelul acestei structuri de parchet este desemnat un ofiţer de poliţie, care monitorizează zilnic materialele apărute în presă şi, în baza ordinului 23 din 2004 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, săptămânal se procedează la transmiterea către Compartimentul de informare publică şi relaţii cu presa, toate articolele din presa locală ce vizează activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
- Conducerea Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a subliniat că emisiunile şi articolele de presă evidenţiate în cuprinsul Hotărârii nr.237/28.02.2017 Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au apărut în mass-media centrală, iar subiectele în discuţie nu privesc activitatea derulată de procurorul ... la Direcţia Naţională Anticorupţie;
- Pe motivul că, Inspecţia Judiciară s-a sesizat de îndată şi a demarat verificări cu privire la împrejurările relatate în presă, conducea Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie opinează că acest context nu a făcut necesară luarea vreunor măsuri la nivel local;
La nivelul Inspecţiei Judiciare – Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori au fost identificate ca fiind declanşate proceduri disciplinare faţă de procuror ..., respectiv făcându-se trimitere la lucrările:
► cu nr. 1254/IJ/218/DIP/2017 din data de 20.04.2017, prin care s-a dispus admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a, b, j şi l din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată şi sesizarea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară;
► nr. 1238/IJ/211/DIP/2017, din data de 15.03.2017, prin care s-a dispus admiterea, în parte, a sesizării formulate de petentul ... , exercitarea acţiunii disciplinare sub aspectul comiterii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, sesizarea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară şi clasarea sesizării petentului cu privire la celelalte aspecte ce privesc activitatea şi conduita procurorului vizat şi care nu au format obiectul acţiunii disciplinare promovate în cauză;
► nr. 1706/IJ/321/DIP/2017 din data de 02.05.2017, prin care s-a dispus admiterea sesizării prin exercitarea acţiunii disciplinare pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a şi l din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată şi sesizarea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară;
► nr. 8270/IJ/1848/DIP/2016 din data de 17.05.2017, prin care s-a dispus respingerea sesizării din oficiu a Inspecţiei Judiciare sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.
- Conform relaţiilor transmise de Direcţia Naţională Anticorupţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că nu au fost înregistrate dosare penale în legătură cu înregistrările audio apărute în mass – media, în perioada 14-16.02.2017, cu privire la procurorul ....
IV. PROPUNERI.
Raportat la detaliul constatărilor prezentului control tematic completat, urmare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 11993/2017 din şedinţa din data de 27.06.2017 având corespondent nota directorului Direcţiei de inspecţie judiciară pentru procurori cu nr. 2820/IJ/532/DIP/2017 din 12.07.2017 şi Ordinul Inspectorului şef cu nr. 73 din 12.07.2017, nu se identifică propuneri de formulat de către Inspecţia Judiciară, în considerarea aspectului că la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti nu au fost identificate disfuncţii, privind exerciţiul atribuţiilor profesionale în cauze penale sau manifestări ale procurorului ..., care să aducă atingere standardelor de conduită impuse magistraţilor, în timp ce acesta a activat în cadrul acestei structuri de parchet.