Iohannis: Alegerile se câștigă la urne, prin vot. Mergeți la vot ca să nu pățim ca în decembrie 2016

Laurentiu Gheorghe | 03.12.2020

Președintele Klaus Iohannis a făcut joi un apel pentru ca tot mai mulți români să voteze la alegerile parlamentare din 6 decembrie pentru ca să nu se mai repete coșmarul de după victoria PSD din 2016.

Pe aceeași temă

Iohannis a cerut joi electoratului să se prezinte duminică, 6 decembrie, în număr cât mai mare la secțiile de votare pentru ca să nu se mai repete istoria din 2016, când „printr-o prezenţă scăzută la vot, a câştigat PSD şi a urmat coşmarul de ani de zile, în care PSD şi-a bătut joc de ţară, şi-a bătut joc de justiţie, şi-a bătut joc de investiţii publice”, a spus președintele.

„Este uşor de observat că în ultimele zile tot mai des auzim despre sondaje. Toată lumea, toate partidele prezintă sondaje. Într-un fel, este bine. Cam în toate sondajele câştigător este dat PNL, ceea ce este un lucru bun şi eu îmi doresc să câştige PNL. Dar (...), dragi români, alegerile nu se câştigă în sondaje, alegerile se câştigă la urne, alegerile se câştigă prin vot. Aşadar, vă rog să mergeţi şi să votaţi. Este extrem, extrem de important!

Aţi fost alături de mine în 2019, în primăvară, la referendum şi am reuşit să oprim ciopârţirea legilor justiţiei. Aţi fost alături de mine la alegerile prezidenţiale şi, dragi români, mergeţi la vot ca să nu păţim ca în decembrie 2016, când, printr-o prezenţă scăzută la vot, a câştigat PSD şi a urmat coşmarul de ani de zile, în care PSD şi-a bătut joc de ţară, şi-a bătut joc de justiţie, şi-a bătut joc de investiţii publice. Aşa ceva nu ne mai dorim. În consecinţă, vă rog să mergeţi la vot. Votaţi! Alegerile se câştigă prin vot! Aţi fost alături de mine, votaţi echipa cu care vom reconstrui România, votaţi pentru România normală!”, a spus Klaus Iohannis.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22