Iohannis: Avocatul Poporului poate ataca Ordonanța de urgență la CCR. Există un precedent

E.b. | 01.02.2017

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că Avocatul Poporului poate sesiza la CCR OUG privind modificarea Codurilor penale, arătând că există un precedent în cazul atacării unui astfel de act normativ din 2013.

Pe aceeași temă

 


"Știu că s-a vehiculat mai de dimineață, în această zonă, că Avocatul Poporului nu poate să intervină fiindcă anumite articole încă nu intră în vigoare. Împreună cu juriștii de la Administrația Prezidențială am căutat documente și am găsit.

 

Există un precedent din octombrie 2013 când Avocatul Poporului de atunci a atacat o OUG pe insolvență, pe data de 9 octombrie, cu toate că ea a fost dată cu intrare în vigoare în 25 octombrie, iar CCR la vremea respectivă a decis că este corectă sesizarea. Deci se poate fără niciun fel de problemă și făcând uz de acest precedent să se atace această Ordonanță de urgență", a spus Klaus Iohannis, după ce s-a întâlnit cu Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, conform Agerpres.


El a arătat că a pus aceste date la dispoziția Avocatului Poporului, arătând că acesta a promis că va analiza cu "celeritate" situația.


"Speranța mea este că până mâine sau poate până poimâine va lua decizia corectă și va sesiza CCR", a spus Iohannis.


El a afirmat că Avocatul Poporului va trebui "în afară de situația pur juridică să se uite puțin și în jur, să vadă că România este revoltată".


"Aceste lucruri nu pot fi ignorate și nu pot fi explicate prin faptul că și în alte țări au fost proteste. Aceste proteste sunt la noi, sunt în România, în România este atacat statul de drept și aici trebuie făcută ordine", a declarat Iohannis.


Șeful statului a precizat că i-a explicat Avocatului Poporului de ce este important să sesizeze Curtea Constituțională "în principal pe lipsă de motive de urgență, dar și pe probleme de fond". 

 

**************

 

Victor Ciorbea (Avocatul Poporului) a susţinut, miercuri, referindu-se la adoptarea de către Guvern a OUG de modificare a Codurilor penale, că Avocatul Poporului nu are competență de a ataca la CCR ordonanța de urgență.

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22