Pe aceeași temă
„În acest context, în care cele două legi au fost invalidate succesiv de către Curtea Constituțională, solicit coaliției PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal. Cer, de asemenea, Parlamentului să respingă în totalitate modificările aduse legislației penale și să revină asupra schimbărilor toxice operate deja în legile justiției, care s-au dovedit adevărate atentate la adresa siguranței cetățeanului”, afirmă președintele, citat într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Iohannis spune că decizia de luni a Curții Constituționale, care a constatat neconstituționalitatea legilor de modificare și completare a Codului penal și a Codului de procedură penală „sancționează, pentru a doua oară, demersul legislativ al coaliției PSD-ALDE”.
„Această soluție arată, o dată în plus, că modificările aduse legislației penale de către coaliția de guvernare sunt nocive și contrare Legii fundamentale”, afirmă Iohannis.
Președintele acuză că modificările asupra legislației penale au avut un singur scop: „protejarea infractorilor în detrimentul persoanelor vătămate, elaborarea unui întreg set de proceduri menite să slăbească statul și să încurajeze fenomenul infracțional”.
„Atenționez majoritatea parlamentară PSD-ALDE că respectarea votului cetățenilor dat la referendumul din 26 mai este obligatorie. În acest sens, este imperativă transpunerea cât mai urgentă în legislație a prevederilor Acordului Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României. Am inițiat acest Acord tocmai pentru a consfinți voința suverană exprimată de cetățenii români la referendum, în susținerea statului de drept și împotriva afectării independenței sistemului judiciar. Chiar dacă PSD și ALDE au refuzat semnarea documentului, acesta nu poate fi ignorat, iar prevederile sale trebuie duse la îndeplinire de către întreaga clasă politică”, mai arată președintele Iohannis.
Curtea Constituțională a respins luni, după șapte amânări, modificările aduse de PSD, ALDE și UDMR celor două coduri penale.
Judecătorii CCR au admis astfel sesizările de neconstituționalitate depuse de președintele Klaus Iohannis și de partidele de opoziție asupra modificărilor aduse de Parlament Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
Decizia este luată pe fondul cazului uciderii celor două fete din Caracal, care a scos la iveală ineficiența autorităților.