Pe aceeași temă
Unul dintre subiecte fiind modificarile aduse Legilor Justitiei, conform Administratiei Prezidentiale.
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, se va întâlni, miercuri, 31 ianuarie a.c., la Bruxelles, cu Preşedintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, și cu Președintele Consiliului European, domnul Donald Tusk, anunţă Adminiatraţia Prezidenţială.
Vizita Președintelui României la Bruxelles are loc în urma invitației care i-a fost adresată, în luna decembrie 2017, de către Președintele Comisiei Europene. După întrevederea cu Jean-Claude Juncker, Președintele Klaus Iohannis se va întâlni cu membrii Colegiului Comisiei.
Cu acest prilej, vor fi abordate subiecte legate de pregătirea Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, precum şi teme de actualitate ale agendei europene vizând, în principal, procesul de consolidare a Uniunii Europene. Pe agendă se vor afla și negocierile privind noul cadru financiar al UE post-2020, aprofundarea Uniunii Economice și Monetare, securitatea externă și internă a Uniunii și aspecte legate de relațiile externe ale Uniunii, cu accent pe procesul de extindere și vecinătatea estică.
De asemenea, va fi discutată situația din România referitoare la modificările aduse cadrului legislativ privind sistemul judiciar și lupta împotriva corupției.
Președintele Klaus Iohannis va sublinia, în cadrul întâlnirilor, angajamentul ferm al României de a contribui la consolidarea proiectului european, precum și atașamentul țării noastre la principiile și valorile pe care se bazează Uniunea. De asemenea, va arăta că Președinția României a Consiliului UE va avea o abordare echilibrată și obiectivă, în interesul Uniunii și al statelor membre, care să contribuie la avansarea procesului de integrare europeană.
Totodată, Președintele României se va întâlni şi cu Preşedintele Consiliului European, domnul Donald Tusk. Agenda reuniunii informale a Consiliului European din 23 februarie a.c., respectiv negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene post 2020 şi aspecte instituţionale vor fi principalele subiecte abordate de cei doi înalți oficiali.
La finalul vizitei la Bruxelles, Președintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu domnul Joseph Daul, Președintele Partidului Popular European.