Iohannis va adresa un prim mesaj Parlamentului, astazi, la ora 16

P.c. | 09.02.2015

Pe aceeași temă

Președintele Klaus Iohannis va adresa luni un mesaj în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Mesajul de luni va fi primul adresat Parlamentului de președintele Klaus Iohannis de la preluarea mandatului prezidențial, la 21 decembrie 2014, relateaza Agerpres.

 

Klaus Iohannis le-a transmis săptămâna trecută șefilor celor două Camere o scrisoare în care arăta că dorește să se adreseze Parlamentului pe 9 februarie.

 

"În conformitate cu prevederile Art. 88 din Constituția României, republicată, doresc să adresez Parlamentului un mesaj. Vă propun ca data prezentării mesajului în ședința reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie data de 9 februarie 2015, ora 16,00", se preciza în scrisoarea adresată de șeful statului președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

 

Ulterior, conducerea Parlamentului a decis convocarea plenului reunit pentru data și ora propusă de președintele Iohannis.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22