Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a fost condamnat de Tribunalul București la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Decizia nu este definitivă.
DNA a cerut luni judecătorilor de la Tribunalul București să-l condamne pe Valeriu Zgonea la închisoare cu executare în dosarul de trafic de influență în care acesta a fost judecat.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Valeriu Zgonea, preşedinte al Camerei Deputaţilor la data faptei, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.
Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților a fost pus de DNA sub control judiciar pentru acuzația de trafic de influență.
Judecatorul Florica Roman a trimis o plângere penală la DNA impotriva lui Hans Klemm, Ambasadorul SUA și Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, pentru comiterea infracțiunilor de cumpărare si trafic de influență. Ea a cerut si luarea în considerare a arestării preventive a acestora.
Liviu Dragnea, presedintele PSD, a anuntat astazi ca procesul de schimbare a lui Valeriu Zgonea din functia de presedinte al Camerei Deputatilor este in plina desfasurare.