Pe aceeași temă
Curtea Constituţională (CC) a invalidat câteva dintre cele mai interesante propuneri ale preşedintelui, după ce, cu două zile înainte, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ridicase mingea la fileu prin transmiterea unei scrisori către CC prin care îşi exprima opinia că anumite prevederi din proiect sunt neconstituţionale. Nu se ştie dacă această opinie a fost discutată în plenul CSM şi nici cine şi cum a votat. Este aceasta opinia CSM sau doar a câtorva membri din CSM? Rămâne un mister de ce CSM a decis să se exprime cu privire la problema proprietăţii şi nu s-a limitat la competenţele sale cu privire la sistemul judiciar. Lipsa unui comentariu din partea CSM alimentează suspiciunile privind un troc între CC şi CSM prin care CC păstrează nemodificată componenţa CSM în schimbul unui sprijin din partea CSM pentru poziţia CC în problema proprietăţii.
De la arbitru la jucător
Pentru nejurişti ideea că o propunere de modificare a Constituţiei poate fi declarată neconstituţională este pur şi simplu năstruşnică. Prin definiţie, orice schimbare modifică starea anterioară. Înseamnă asta că schimbarea e neconstituţională? Constituţia permite progresul, cu condiţia ca acesta să nu anuleze elementele care au stat la baza ei în 1991. Iată conţinutul art 152:
„Limitele revizuirii
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.“
Aşteptăm încă motivarea scrisă a Curţii, dar, dacă ea va fi similară cu ceea ce s-a spus public până la acest moment, lucrurile sunt foarte grave. Prin această decizie, CC îşi depăşeşte rolul şi devine, din arbitru, unul dintre cei mai puternici jucători. Tentaţia puterii este uriaşă, iar CC i-a cedat. Rezultatul este unul foarte periculos pentru România, fiindcă, dacă judecăm după această decizie, limitele în care parlamentul şi cetăţenii pot modifica legea fundamentală sunt foarte mici. În procesul de revizuire a Constituţiei, intervine un al doilea control al CC asupra variantei rezultate din dezbaterile parlamentare şi validate prin referendum. Aici s-ar fi putut regla unele mici deficienţe în formularea textelor. Curtea omoară orice posibilă dezbatere la nivelul societăţii cu privire la textele care au fost declarate neconstituţionale. Nu putem dezbate dacă CSM e alcătuit corect sau nu astăzi, nici dacă averile nejustificate ar trebui să fie analizate şi, eventual, confiscate, nici dacă este normal ca miniştrii şi parlamentarii să fie supracetăţeni bucurându-se de imunitate şi nici dacă e normal ca justiţia să facă politica bugetară a României.
Decizia CC este obligatorie pentru toată lumea şi nu vom putea face altceva decât să o respectăm. Puterea sistemului judiciar şi a instanţelor constituţionale vine, însă, şi din validitatea logică a deciziilor pe care le pronunţă, în gradul lor de acceptabilitate socială. În orice societate normală astfel de decizii sunt amplu dezbătute – supunerea oarbă e periculoasă. De aceea, vă propun să privim fiecare dintre prevederile problematice şi să ne întrebăm dacă suntem sau nu convinşi de justeţea deciziei CC.
Drepturile demnitarilor
Curtea motivează invalidarea eliminării imunităţii parlamentarilor şi a miniştrilor în materie penală prin aceea că această eliminare ar leza „drepturile demnitarilor“. Miniştri şi foşti miniştri nu pot fi urmăriţi penal fără acordul Camerei Deputaţilor, al Senatului sau al preşedintelui României; parlamentarii nu pot fi reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi fără acordul Camerei din care fac parte.
Drepturile protejate de CEDO sunt drepturi universale ale tuturor oamenilor, iar nu privilegii rezervate câtorva categorii norocoase. Pentru persoanele publice, CEDO acceptă că drepturile lor (de exemplu, dreptul la viaţă privată) să fie mai puţin protejate decât în cazul cetăţenilor obişnuiţi. Este vorba despre o protecţie mai mică, nicidecum despre una mai mare pentru demnitari. În sfârşit, despre ce drepturi ale demnitarilor vorbim? Despre dreptul de a fura şi de a nu fi cercetat? Despre dreptul de a folosi mail-ul de birou pentru diverse aranjamente cu contracte publice şi de a nu fi ulterior percheziţionat? Despre dreptul de a ameninţa şi a şantaja fără a putea fi arestat? Despre, pe scurt, dreptul de a fi apărat împotriva justiţiei de către propria castă? CC ne spune că nu putem modifica aceste realităţi româneşti…
Imunitatea era la începuturi o protecţie asigurată politicienilor pentru a se putea exprima liber cu privire la treburile publice şi pentru a putea vota liber. E cale lungă de la această imunitate iniţială până la protecţia acordată politicienilor în România de astăzi. Imunitatea a fost folosită în ultimii ani drept pavăză împotriva anchetelor penale, politicienii ascunzându-se în spatele colegilor lor. Ultimii ani ne-au arătat cât de importantă este această prevedere – am văzut cazuri în care procurorilor nu li s-a dat voie să ancheteze miniştri şi foşti miniştri sau, dacă li s-a permis să facă anchetă, li s-a interzis să efectueze percheziţii. Dacă miniştrii sunt şi parlamentari, cele două imunităţi se combină, iar persoana devine practic un supercetăţean cu superdrepturi. De ce nu avem voie să chestionăm aceste lucruri şi, eventual, să le schimbăm? Care parte a articolului 152 din Constituţie spune asta? CC foloseşte aici argumentul de forţă de tipul „drepturile omului sunt ceea ce spunem noi că sunt drepturile omului“.
Dobândirea averilor
Propunerea de eliminare a prezumţiei de dobândire licită a averii din articolul 44(8) a fost declarată neconstituţională pentru că încalcă dreptul la proprietate. Argumentul este hilar, atât timp cât o astfel de prevedere nu există decât în România şi Moldova. Să înţelegem că toate celelalte ţări europene încalcă dreptul la proprietate? Evident că nu.
Această prevedere a protejat averile obţinute ilegal: privatizările frauduloase, furtul din contractele publice, evaziunea fiscală, toate au intrat sub umbrela protectoare a acestui articol. În România pedepsele pentru infracţionalitatea gulerelor albe sunt blânde, iar averile obţinute ilegal şi puse pe numele rudelor şi prietenilor nu pot fi confiscate. Confiscarea extinsă, posibilă în UE, nu e încă implementată în România. În alte ţări instanţele pot confisca nu doar ceea ce rezultă din infracţiunea pentru care este condamnat un infractor, ci pot analiza comportamentul individului în perioada anterioară condamnării. Confiscarea civilă este folosită intens în Marea Britanie şi SUA atunci când nivelul de probaţiune nu este suficient de ridicat pentru a susţine un dosar penal, dar persoana nu poate explica sursa bunurilor sale. Problema confiscării e complexă şi a o expedia simplist este o greşeală.
Modificarea în compoziţia CSM prin creşterea numărului reprezentanţilor societăţii civile şi prin scăderea numărului magistraţilor a fost invalidată pentru că limitează independenţa justiţiei. Să înţelegem că celelalte state europene care au o altă compoziţie a consiliului judiciar încalcă independenţa justiţiei – şi în acest caz argumentaţia este simplistă.
CC a invalidat şi prevederea prin care se elimina cenzura justiţiei asupra actelor administraţiei cu implicaţii bugetare şi financiare. Această soluţie arată frustrarea Executivului faţă de practica ultimilor ani prin care instanţele stabilesc dincolo de lege drepturi salariale. Riscul adoptării unei asemenea prevederi este, însă, uriaş, pentru că un act al administraţiei nu e niciodată doar financiar sau bugetar. Mai mult, aproape orice act al administraţiei va avea şi astfel de implicaţii, astfel încât aria actelor exceptate de la controlul judiciar ar fi fost foarte mare. Problemele care au existat până azi ar trebui rezolvate altfel, printr-o mai mare disciplină judiciară, iar nu prin modificarea Constituţiei. Decizia CC în această materie este una corectă. //
* * *
Curtea Constituţională
Prevederi declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională:
– schimbarea componenţei CSM prin creşterea numărului reprezentanţilor din afara sistemului judiciar;
– eliminarea prezumţiei de dobândire licită a averii, rămânând în vigoare prezumţia de nevinovăţie;
– eliminarea controlului judiciar asupra actelor cu implicaţii financiare sau bugetare;
eliminarea imunităţilor pentru miniştri şi parlamentari.
Consiliul Superior al Magistraturii
Prevederi considerate neconstituţionale de către CSM:
– schimbarea componenţei CSM prin creşterea numărului reprezentanţilor din afara sistemului judiciar;
– eliminarea prezumţiei de dobândire licită a averii rămânând în vigoare prezumţia de nevinovăţie;
– eliminarea controlului judiciar asupra actelor cu implicaţii financiare sau bugetare;
refrazarea textului privind răspunderea magistraţilor pentru erorile judiciare.
Citeste si despre: Magistratii CSM, judecatorii Curtii Constituionale, drepturile demnitarilor, dreptul la proprietate, prevedere constitutionala.
