Judecătorul Cristi Danileţ la RFI: decizia CEDO nu obligă statul român să graţieze deţinuţi

Dora Vulcan | 25.04.2017

Decizia CEDO privind aglomeraţia din închisori nu obligă statul român să graţieze deţinuţi, spune la RFI judecătorul Cristi Danileţ, care comentează hotărârea-pilot a CEDO. Instanţa de la Strasbourg acordă României şase luni pentru a stabili un calendar de rezolvare a situaţiei.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

Judecătorul Cristi Danileţ spune că “decizia CEDO este clară, nu obligă statul român să graţieze persoanele din penitenciar şi oricum, graţierea nu ar rezolva decât temporar problema sistemică pe care o are România. Graţierea trebuie să fie probabil doar pentru fapte mici ca importanţă”.

 

 

 

În rest, faptele de corupţie mă îndoiesc că cineva va decide graţierea pentru condamnările pentru corupţie, în condiţiile în care România şi-a asumat în mod public respectarea tuturor cerinţelor de politică anticorupţie, iar protestele populaţiei şi reacţia extrem de fermă a magistraţilor din ultimele luni cu privire la posibila graţiere a condamnaţilor pentru corupţie cred că sunt suficient de importante şi sunt impedimente practic pentru luarea unei astfel de decizii”, a declarat judecătorul în interviul acordat marți RFI. 

 

 

 

 

  • CEDO Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat marți decizia - pilot privind conditiile din penitenciarele din Romania

 

 

CEDO nu impune Romaniei nici o masura anume si nu spune nimic despre gratiere sau relaxarea politicii penale. Decizia arata ca statul roman are 6 luni la dispozitie ca sa prezinte un plan de masuri care sa rezolve suprapopularea si conditiile din penitenciare. ​CEDO nu a amendat Romania in aceasta decizie-pilot decat cu circa 17.850 de euro, in cazul Rezmives (cel judecat si care este punctul de plecare al deciziei -pilot).

 

 

In decizie, CEDO nu impune Romaniei nici o masura anume si nu spune nimic despre gratiere sau relaxarea politicii penaleMai mult: intr-o opinie concordanta, judecatorul CEDO Krzysztof Wojtyczek avertizeaza Romania ca masuri de relaxare a politicii penale precum cele din OUG 13 au dus la proteste masive in Romania.

 

CEDO a decis ca s-a incalcat articolul 3 din Conventia Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane si degradante.

 

CEDO a decis ca, in sase luni de la intrarea in vigoare a deciziei sale, Romania trebuie sa prezinte in cooperare cu Comitetul Ministrilor din Consiliul Europei un "calendar precis" pentru a pune in aplicare a masurilor generale potrivite sa rezolve problema suprapopularii penitenciarelor si a conditiilor necorespunzatoare de detentie.

 

In decizia sa, CEDO nu face nicio referire la vreo sanctiune financiara pentru Romania si nu sugereaza nici un moment ca acesta este modul in care statul roman poate rezolva problemele sistemice din inchisori.

 

Reamintim ca suma de 80 de milioane de euro ca posibile sanctiuni pentru Romania a fost avansata in premiera de fostul ministru al Justitiei, Raluca Pruna, care facea un calcul plecand de la exemplul Italiei, care isi asumase singura plata unor despagubiri pentru detinuti, fara sa fie obligata de CEDO. Ulterior, suma de 80 de milioane de euro a fost folosita de PSD pentru a-si justifica incercarea de a-i gratia pe penali.

 

In decizia publicata astazi pe site-ul CEDO se arata ca hotararea Curtii ramane definitiva in trei luni de aici inainte, daca Romania nu cere retrimiterea la Marea Camera, dupa care curg cele sase luni pe care Romania le are la dispozitie sa prezinte planul de masuri. Asadar, Romania are la dispozitie noua luni in total pentru a prezenta planul cerut de CEDO.

 

 

 

 

CEDO suspenda judecarea altor plangeri similare depuse impotriva Romaniei

 

 

 

 

Judecatorii CEDO au mai decis sa suspende judecarea altor plangeri similare depuse impotriva Romaniei pana cand statul va prezenta planul de masuri.

 

Curtea a dat decizia-pilot intr-un dosar plecat de la plangerea a patru cetateni romani (Daniel Arpad Rezmiveș, Laviniu Moşmonea, Marius Mavroian si Iosif Gazsi) din 2012.

 

Ce inseamna procedura de hotarare-pilot? Multe dintre cele aproximativ 64.000 de dosare aflate pe rol la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului sunt asa-numitele "dosare repetitive", ce deriva dintr-o disfunctie comuna la nivel national, se arata intr-un material explicativ al CEDO din iulie 2015. Procedura de hotarare-pilot a fost dezvoltata ca tehnica prin care sa fie identificate problemele structurale care stau la baza dosarelor repetitive impotriva multor tari si prin care statele sa fie obligate sa solutioneze acele probleme, scrie HotNews.

 

In momentul in care Curtea primeste mai multe plangeri ce au o cauza comuna, ea poate selecta una sau mai multe dintre acestea, carora sa le aplice tratament prioritar pe baza procedurii pilot. In hotararea-pilot, sarcina Curtii nu este de doar sa decida daca intr-un anume caz a avut loc o incalcare a Conventiei Europene pentru Drepturile Omului, ci si sa identifice problema sistemica si sa dea guvernului indicatii clare asupra tipului de masuri reparatorii necesare pentru rezolvarea ei. Un aspect-cheie al procedurii-pilot este posibilitatea suspendarii sau "inghetarii" cazurilor similare pentru o anumita perioada de timp, cu conditia ca respectivul guvern sa actioneze prompt pentru adoptarea la nivel national a masurilor care sa dea curs hotararii. Curtea poate, totusi, sa reia examinarea dosarelor suspendate oricand o cere interesul judiciar. 

 

Singurul efect concret al deciziei este ca toate cauzele similare referitoare la conditiile de detentie nu se mai judeca la CEDO, pana cand statul roman nu remediaza problemaCEDO a mai pronuntat o decizie pilot in cazul Romaniei in cazurile de retrocedari si n-au mai fost judecate acest tip de cauze pana cand, dupa marea afacere ANRP, a fost pus la punct un sistem efectiv si previzibil de despagubiri. 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22