Pe aceeași temă
Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații presei la ieșirea din biserică, unde s-a rugat pentru victimele incendiului de la Spitalul Județean din Piatra Neamț . Întrebat dacă s-ar putea repeta o astfel de tragedie și în alte părți din țară, Ioahannis a afirmat că e important ca specialiștii să afle rapid care au fost cauzele izbucnirii focului în secțiile ATI.
„Este o imensă tragedie ce s-a întâmplat la Spitalul din Neamț. Tocmai vin din biserică, unde cu toții ne-am rugat pentru victimele incendiului. Ce pot să spun? Condoleanțe familiilor îndurerate, iar celor care au supraviețuit însănătoșire grabnică! Este foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu, pentru a evita în viitor situații similare și, evident, acest accident groaznic ne arată încă o dată, dacă a fost nevoie, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România”, a spus șeful statului.
Întrebat de un jurnalist dacă s-ar putea repeta o astfel de tragedie și în alte părți din țară, președintele României a răspuns: „Doamne ferește! Dar cred că echipele care au mers acolo să verifice cauzele acestui incendiu vor comunica imediat ce se află exact mersul lucrurilor și este clar că trebuie trase învățămintele de aici, pentru a preveni astfel de accidente în alte părți".
Mulți medici atrag atenția că Secțiile ATI sunt suprasolicitate, aparatura din Secțiile ATI, și că astfel de tragedii s-ar putea întâmpla și în alte locuri, a continuat reporterul.
„Da, din păcate, pandemia care a venit peste noi a dus tot sistemul într-o stare de încărcare extraordinară și, cu atât mai mult, tehnicienii trebuie să se asigure că aparatele funcționează așa cum trebuie pentru a preveni incidente similare. Vă mulțumesc”, a conchis Klaus Iohannis.