Kovesi păstrează calitatea de suspect: Am cerut recuzarea procurorului de caz și a șefului de secție

Laurentiu Gheorghe | 15.02.2019

Laura Codruța Kovesi a declarat la ieșirea de la Parchetul General: „Am calitatea de suspect. Am depus două cereri de recuzare, una procurorului de caz, o cerere de recuzare a procurorului șef secție”

Pe aceeași temă

„După ce mi s-a adus la cunoștință învinuirea, dna procuror mi-a spus că îmi va comunica răspunsul la cele două cereri de recuzare”, a declarat fosta șefă a DNA, adăugând că motivele sunt cele prevăzute de codul de procedură penală afectarea imparțialității.

Referitor la procesul de alegere a procurorului-șef european, Kovesi a declarat că „până atunci mai sunt câteva etape de parcurs”. De asemenea, ea neagă că ar fi comis vreo faptă penală și că s-ar fi întâlnit în afara cadrului oficial cu Sebastian Ghiță.

„Nu am comis niciodată, dar niciodată fapte penale. Nu am avut niciun fel de atribuții legate de extrădarea inculpatului Popa Nicolae. Poliția română și Ministerul Justiției au avut atribuții” a explicat Kovesi.

„Întrebată despre presupusa mită: nu e adevărat. Acuzația că aș fi primit eu bani pentru a face extrădarea, nu e adevărat. Plata s-a făcut de Politia Română, sunt două comunicate oficiale în acest sens”, a adăugat fosta șefă DNA.

Declatiile Laurei Codruța Kovesi la ieșirea de la Parchetul General:

– Am recuzat procurorul de caz și procurorul șef de secție pentru afectarea imparțialității. Mi s-a adus la cunoștință învinuirea

– Mă voi prezenta în Parlamentul European. Până atunci mai sunt câteva etape de parcurs

– Nu am comis niciodată, dar niciodată fapte penale. Nu am avut niciun fel de atribuții legate de extradarea inculpatului Popa Nicolae. Poliția română și Ministerul Justiției au avut atribuții

– Întrebată despre presupusa mită: nu e adevărat. Acuzația că aș fi primit eu bani pentru a face extrădarea, nu e adevărat. Plata s-a făcut de Politia Română, sunt două comunicate oficiale în acest sens

– Nu e nicio coincidență dosarul. Am patru acțiuni disciplinare, 18 dosare penale. Toți cei care și-au făcut treaba în magistratură au probleme. Președintele ÎCCJ are probleme, în CSM au probleme, judecătorii și procurorii care au comentat despre legile justiției au probleme.

– Întrebată despre declarațiile lui Sebastian Ghiță privind presupusele întâlniri de la casa acestuia: Nu am avut întâlniri în afara unui cadru instituțional. Am participat la evenimente organizate de instituții ale statului. De acolo sunt poze. Nu am vorbit niciodată cu Ghiță nici la telefon, nici prin email. Nu am folosit emailul cucuveaua mov. Pot apărea fotografii false, cum au apărut și înregistrări false.

– Nu am discutat niciodată cu nimeni despre dosare penale în afara cadrului instituțional. Nu am discutat cu Ghiță despre această extrădare

– Întrebată despre acuzațiile din acest dosar – abuz în serviciu și fals în declarații: Nu sunt adevărate

– Întrebată despre acuzațiile Elenei Udrea privind presupusa luare de mită: Sunt fabulații

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22