Liderii UE încearcă duminică să ajungă la un acord privind planul de relansare pot-Covid

Laurentiu Gheorghe | 19.07.2020

Liderii Uniunii Europene nu s-au înțeles cu privire la planul de relansare economică după două zile de summit, astfel că au prelungit întâlnirea cu încă o zi în speranța unui compromis de ultimă oră.

Pe aceeași temă

Sâmbătă seară, Angela Merkel împreună cu Emmanuel Macron au rămas în sediul Uniunii de la Bruxelles după ce ceilalți șefi de stat și de guverne au plecat la hotel, pentru a reuși să înduplece statele nordice conduse de Olanda care solicită reduceri semnificative ale pachetului de 1,8 trilioane de euro.

Cei doi lideri doresc să îl întrebe pe prim-ministrul olandez dacă este în măsură să negocieze duminică asupra punctelor de blocaj, a precizat sursa. Preşedintele Consiliului, Charles Michel, speră să îl convingă pe Mark Rutte în privința unei noi modificări a proiectului, potrivit sursei.

„Negocierile au fost încinse”, a declarat premierul Giuseppe Conte din Italia, una dintre țările UE cele mai afectate de criza coronavirusului și care solicită o cotă generoasă din pachetul de ajutor financiar. „Europa este sub șantajul „frugalelor”, a spus el. Grupul „frugalelor” este format dun Olanda, Austria, Danemarca și Suedia care pun condiții drastice pentru cheltuirea fondurilor europene.

Discuţiile s-au împotmolit în special din cauza exigenţelor ridicate de ţările deja cunoscute drept „cumpătate/reținute”, spre marea nemulţumire a capitalelor din sudul continentului, relatează Agerpres, citând AFP.

Fiind necesară unanimitatea votului statelor membre, un compromis este foarte greu de găsit în privinţa planului de relansare, însoţit de bugetul multianual al UE (2021-2027) în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

Sâmbătă, Charles Michel a lansat discuţii pe baza unei propuneri revizuite oferind mai multe garanţii celor mai reticente ţări, în frunte cu Olanda, la ideea acestui plan de 750 de miliarde de euro, finanţat de un împrumut în comun.

Premierul italian, Giuseppe Conte, a descris negocierile ca fiind „mult mai dificile decât era prevăzut”. „Olanda şi alte țări mai reținute (Austria, Danemarca şi Suedia) nu înţeleg necesitatea unui răspuns asumat”, s-a plâns el.

„Aşa cum era de aşteptat, este o bătălie grea, o negociere dură, dar mergem în direcţia bună şi asta e cel mai important”, a comentat și cancelarul austriac, Sebastian Kurz.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22