Lucian Rădulescu (PMP), numit secretar de stat în Ministerul Educației. Se va ocupa de cercetare

Dora Vulcan | 09.12.2019

Lucian Dragoș Rădulescu (foto), secretar general al PMP Prahova, a fost numit secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, conform unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

Pe aceeași temă

Lucian Rădulescu, avocat și cadru universitar la Facultatea de Petrol și Gaze din Ploiești, este și mediator autorizat din 2012, el urmând cursurile organizate de Fundația Camera de Arbitraj și Mediere. În guvernul Orban se va ocupa de Cercetare.


Guvernul PNL a obținut votul în Parlament, în urmă cu peste o lună, pe o structură a Cabinetului în care Cercetarea a fost din anexată la Ministerul Educației, dar nu a fost publicată, deocamdată, nicio HG pentru noua organigramă.

În momentul de față, nu mai există ministerul Cercetării, dar nici o structură specială în Ministerul de Educație.

Potrivit informațiilor oferite de oficiali din MEdN, va exista doar o direcție ce se va ocupa de cercetare.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat atunci când a fost numită că va avea patru secretari de stat, dintre care unul este Gigel Paraschiv din echipa Ecaterinei Andronescu.

Bugetul actual al Cercetării este cel mai mic din ultimii 10 ani – de 0,17% din PIB. Aceasta, în pofida faptului că anul viitor ar trebui să se ajungă, potrivit țintei fixate în Strategia Europa 2020, la cel puțin 1% din PIB fonduri publice pentru R&D și 1% din PIB investiții ale firmelor.

surse: cursdeguverare si hotnews.ro.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22