Pe aceeași temă
Ludovic Orban a reacționat după ce mai mulți lideri PNL au vrut să convoace o ședință a Biroului Politic Național (BPN), fiind nemulțumiți de cedarea ministerelor Dezvoltării, Transporturilor și Fondurilor Europene.
Orban a admis că există nemulțumiri în partid, dar a spus că a fost nevoit să cedeze unele ministere în negocierile cu USR PLUS și UDMR pentru că imperativul momentului e ca România să aibă rapid un guvern funcțional.
Principalele declarații ale lui Ludovic Orban:
BPN nu a fost convocat. A fost o informație. Prioritatea noastră e de a finaliza programul de guvernare, toate discuțiile necesare pentru învestirea cât mai rapidă a unui guvern. Sunt necesare măsuri pe final de an care să permită echilibrarea bugetului, combaterea pandemiei.
Niciodată nu pot fi toți mulțumiți. Când vor fi finalizate negocierile, toate candidaturile la funcțiile de demnitate publică vor fi analizate în BPN, unde vor fi aleși cei mai buni candidați ai partidului. Eu am respectat mandatul politic întrutotul. Una dintre variantele cu care am fost mandatat a fost acceptată. PNL deține premier și 9 ministere, deci am respectat mandatul BPN. În ce privește ministerele, nu mai suntem guvern monocolor, trebuie să respectăm partenerii de coaliție. Suntem o echipă. Între mine și liderii din Ardeal nu există nicio tensiune.
Sigur că nu toată lumea poate fi mulțumită, dar e o împărțire pe baza unor preferințe, până la urmă e normal să apară și cedări. Eu am încredere că pentru România e important să avem învestit cât mai rapid un guvern de centru-dreapta.
Toată lumea se leagă de împărțirea ministerelor. E împărțirea care a putut fi făcută pentru a ajunge la o înțelegere. Dacă ne cramponam, în continuare stăteam și îi lăsam pe români să aștepte un guvern. România are nevoie cât mai repede. Sunt evident colegi de partid care poate nu sunt mulțumiți. Dar orice membru al PNL trebuie să înțeleagă imperativele momentului: România are nevoie rapid de un guvern funcțional