Pe aceeași temă
Textul apelului a fost postat pe site-ul unui ziar online de limbă maghiară, Transindex, fiind tradus și în română si în engleză, scrie Ziare.com.
"Credem ca influenta Coalitiei pentru Familie, asociatia crestina fundamentalista care a initiat acest referendum, este nociva asupra discursului public, punand sub semnul intrebarii o serie de drepturi fundamentale ale omului, inclusiv egalitatea de gen, subminand astfel dezvoltarea democratica a tarii noastre si a societatii.
Desfasurarea referendumului in sine, si mai ales potentialul lui succes, ar fi un urias regres fata de progresul general al Europei si al lumii in abordarea acestui subiect, unde diferitele modele si forme de familii existente de-a lungul istoriei si cele existente acum pot fi in armonie una cu cealalta", arata sursa citata.
Unul dintre semnatarii apelului este avocatul Peter Eckstein Kovacs. Absolvent de drept, de patru ori parlamentar, senator sau deputat, fost consilier prezidential pe probleme ale minoritatilor, Peter Eckstein Kovacs a anuntat in luna iunie, in timpul protestelelor fata de modificarea Codurilor Penale, ca demisioneaza din UDMR, uniune la fondarea careia a participat in urma cu 28 de ani, deoarece "cardasia cu PSD este un lucru inacceptabil".
Intr-o postare pe Facebook, Peter Eckstein Kovacs mai subliniaza, printre altele, ca referendumul este doar "o manevra de distragerea atentiei de la problemele reale ale tarii", ca el contravine felului in care Europa priveste chestiunea familiei, dar si ca "poate deschide calea pentru alte referendumuri care tind la ciuntirea drepturilor omului".
"In concluzie: nu stiu, daca suntem majoritari cu punctul nostru de vedere, dar suntem multi si intre maghiarii din Romania care vom boicota acest referendum, in ciuda apelului UDMR de participare", anunta Peter Eckstein Kovacs.