Managerii din turism: Dobre a vorbit serios atunci când a propus oaia drept brand de țară

E.b. | 31.05.2017

Responsabilii din turism îl contrazic pe Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului, şi spun că acesta ”vorbea serios” atunci când a propus ca brand de țară ”oaia” în locul ”frunzei”.

Pe aceeași temă

 

Reprezentanţii federaţiilor şi asociaţiilor din industria turismului şi ai mediului de afaceri din domeniu, care au participat la şedinţa Consiliului Consultativ al Turismului în care ministrul de resort Mircea Titus Dobre a vorbit de un nou brand de ţară, o ”oaie” în locul actualei ”frunze”, spun că acesta vorbea serios atunci când a propus folosirea legendei Mioriţa pentru promovarea ţării.

 

Jucătorii din turism nu sunt de acord cu schimbarea brandului de ţară.

 

Episodul vine la scurt timp după ce ministrul Turismului a hotărât desfiinţarea birourilor externe de promovare, fără a se consulta cu jucătorii dinsector.

 

 

Ministrul a fost întrebat: chiar oaie să fie? 

 

 

Şedinţa Consiliului Consultativ al Turismului a avut loc pe 22 mai, la ora 17:00, la sediul Ministerului Turismului.

 

Ministrul a fost întrebat: chiar oaie să fie? Noi nu credem că este cel mai bun lucru, dar nu am insistat pe ideea aceasta. Eu cred că vorbea serios, dar eu am luat-o ca pe o glumă. Nu poţi să susţii aşa ceva. Nu este cazul să te apuci să spui într-o şedinţă de consiliu consultativ că schimbi brandul”, a declarat prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan, conform News.ro.

 

El consideră că un astfel de proiect trebuie susţinut de specialişti, dar şi de populaţie.

 

De aceea nu a avut succes frunza propusă de Elena Udrea, că nu a fost susţinută de nimeni”, a menţionat reprezentantul FPTR, care subliniază că subiectul privind brandul de ţară nu era pe ordinea de zi.

 

La rândul său, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu, a declarat, conform News.ro, că niciunul din participanţii la şedinţa respectivă nu s-a arătat de acord cu folosirea unei oi pe post de brand naţional.

 

Ministrul a zis în şedinţă că intenţionează să schimbe brandul şi că se gândeşte să facă din Mioriţa o variantă, astfel încât să ajungă un brand în locul frunzei. În şedinţă se discutau lucruri serioase şi toţi au râs”, a precizat şeful OPTBR.

 

Rădulescu consideră că nu este cazul ca actualul brand să fie schimbat.

 

Aruncările acestea de pastile nu sunt foarte sănătoase. El repetă chestiunile de la birourile externe de promovare. La şedinţă au participat circa 30 de oameni. Nu s-a insistat foarte mult pe subiect, dar discuţia a fost serioasă”, a adăugat preşedintele OPTBR.

 

El vorbeşte de o stare de iritare generală între mediul de afaceri şi actuala conducere a ministerului, mai ales din cauza desfiinţării birourilor externe.

 

Este o relaţie din ce în ce mai tensionată. Putea să fie şi un elefant în loc de oaie, dar trebuie să existe coerenţă. Balada este tristă, turismul trebuie să fie ceva vesel. Avem în sfârşit un minister al turismului, dar acum ce facem, ne luăm la mişto?”, se întreabă Rădulescu.

 

De asemenea, preşedintele Eurolines, Dragoş Anastasiu, afirmă că dacă se decide folosirea unei legende pentru promovarea României, trebuie optat pentru o legendă cunoscută, nu pentru Mioriţa, care nu este cunoscută în afara ţării.

 

În cadrul şedinţei, la un anumit moment, domnul ministru a zis că ar trebui să folosim mai bine legendele şi locurile unice ca idee de promovare şi că una care ar putea fi folosită este Mioriţa. Eu nu am avut senzaţia că glumeşte nicio clipă”, a declarat Anastasiu, citat de News.ro.

 

El a precizat în şedinţa respectivă că turismul are alte priorităţi şi nu are sens să fie schimbat brandul.

 

Am spus că mai bine facem promovare celui pe care îl avem. Se poate şi mai bine, într-adevăr, dar putem merge pe el, nu trebuie să îl schimbăm neapărat, nu este o prioritate”, a spus Anastasiu.

 

Nici Andrei Blumer, preşedintele Asociaţiei de Ecoturism din România, nu este de acord cu schimbarea brandului de ţară.

 

Declaraţia (ministrului Turismului, n.r.) a părut ca o fantezie, la care noi am rămas surprinşi. A produs un moment de stupoare. Bănuiesc că a fost o idee gândită de el”, a afirmat Blumer.

 

În opinia sa, brandul nu trebuie schimbat, ci trebuie susţinut.

 

Nu poţi schimba un mers doar pentru că aşa vrea o persoană. Brandul de ţară a fost făcut de nişte specialişti, nu e cazul să fie schimbat. Cred că ne scărpinăm unde nu ne doare”, a precizat Blumer.

 

La şedinţa Consiliului Consultativ au participat: secretarii de stat Cristina Ionela Tărteaţă şi Bogdan Tomoiagă, doi consilieri ai ministrului, reperzentanţi ai patronatelor: ANAT, HORA, FIHR, FPTR, OPTBR, oficiali ai mai multor asociaţii precum Asociaţia Română de Balneologie, Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Asociaţia Turistică Ghizii României, de la Camera de Comerţ şi Industrie a României şi FAPT, Organizaţia de Marketing înTurism din România, de la Asociaţia Naţională pentru Calitatea Serviciilor în Turism şi Asociaţia de Ecoturism.

 

 

O discuţie „principială”

 

 

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat marţi, la Parlament, că ministerul nu intenţionează să schimbe brandul de ţară, deoarece România ar trebuit să plătească 850.000 euro Comisiei Europene, fiind doar o discuţie „principială”, în condiţiile în care Ministerul Turismului trebuie să realizeze şase broşuri de promovare a ţării, care vor fi prezentate la târgurile interne şi internaţionale.

 

Am lansat o idee principială, că de aceea este Comitet consultativ în Turism, să ne consultăm. Bineînţeles că cineva de acolo a luat în băşcălie şi a trebuit să înceapă să fie de rea credinţă şi să analizeze altfel această discuţie. Este vreo ruşine că discutăm despre simbolurile României, despre Mioriţa? Este vreo ruşine că ne folosim de legendele României?”, a afirmat Dobre, referindu-se la discuţiile avute săptămâna trecută cu oamenii de afaceri din turism.

 

Ministrul a subliniat faptul că „nu este vorba de schimbarea brandului de ţară, nu se poate schimba brandul de ţară, că asta ar însemna să dăm înapoi Comisiei Europene 850.000 de euro, ceea ce nu se poate şi nu cred că vreun conducător al unei instituţii publice îşi asumă aşa ceva”.

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a declarat marţi că, în urma discuţiei avute cu ministrul Turismului, Mircea Dobre, legată de afirmaţiile apărute în spaţiul public despre posibila schimbare a brandului dintr-o frunză în oaie, acesta ar fi spus că în Comitet consultativ în Turism nu s-a vorbit despre schimbarea brandului, ci despre promovarea României prin lucruri cunoscute, precum Mioriţa din balada omonimă sau Dracula.

 

Premierul a afirmat că oaia nu poate fi brandul turistic al României, precizând că i-a cerut lămuriri ministrului Mircea Dobre în legătură cu informaţiile legate de posibila schimbării siglei brandului de ţară de la frunză la oaie.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22