Marcel Ciolacu: 6 decembrie nu mai e data parlamentarelor după ce Iohannis promulgă legea

Redactia | 16.10.2020

Marcel Ciolacu spune că în momentul în care Iohannis va promulga legea care dă parlamentului atribuția de a stabili data alegerilor, această dată nu va mai 6 decembrie.

Pe aceeași temă

Liderul PSD i-a transmis şefului statului să cheme liderii politici la consultări, menţionând că alegerile pot fi amânate, constituţional, până la trei luni.

„Noi am iniţiat o lege prin care dăm dreptul Parlamentului de a stabili data alegerilor. Această lege a fost atacată de preşedinte şi Guvern la CCR. CCR a spus că legea este constituţională. (…) În acest moment, această lege a plecat către preşedinte. Preşedintele poate să o promulge sau poate să intre iarăşi într-un hăţiş, să o retrimită. Nu este o problemă. Calendaristic, mai mult de o lună de zile această lege nu mai poate fi ţinută în acest lanţ de atacuri ale preşedintelui sau Guvernului. (…) În momentul în care această lege este promulgată de preşedintele României, Hotărârea de Guvern prin care s-au stabilit alegerile devine nul. Domnule preşedinte, chemaţi liderii politici şi staţi de vorbă cu ei! Această lege care dă Parlamentului atributul de a stabili data alegerilor anulează şi HG prin care Guvernul a organizat alegerile pe 6 decembrie. Dacă legea va fi promulgată, în acel moment data alegerilor nu mai este 6 decembrie”, a afirmat Ciolacu, la Antena 3.

El a susţinut că preşedintele nu poate să nu promulge legea până pe 6 decembrie, iar Guvernul ar încălca legea dacă ar da o nouă hotărâre.

„Mai mult, toţi care participă la alegeri dau în judecată şi câştigă, adică anulează alegerile”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Potrivit liderului PSD, toţi liderii politici din Parlament trebuie să se strângă să ia o decizie.

„O să ne strângem cu toţii să luăm o decizie. În opinia mea, acum ar trebui ca toţi liderii politici să ascultăm specialiştii. (…) Să fie amânate (alegerile parlamentare – n.r.), astfel încât Constituţia să fie respectată, până în trei luni. Dacă în martie avem creştere a numărului de cazuri – nu este exclus cu acest Guvern – atunci are prerogativele constituţionale preşedintele să prelungească mandatul parlamentarilor”, a spus Ciolacu, citat de Agerpres.

El a menţionat că, potrivit Constituţiei, alegerile parlamentare pot fi prelungite trei luni, prin lege organică, deci ar fi maximum în martie.

„Noi respectăm Constituţia. Conform Constituţiei, alegerile parlamentare pot fi prelungite trei luni, prin lege organică, ar fi maximum în martie. Ăsta este atributul Parlamentului şi are atributul şi preşedintele, constituţional, pe stare de urgenţă, să prelungească mandatul parlamentarilor. Trebuie să ne hotărâm care este prioritatea: să stopăm acest trend ascendent care este evident, zilele următoare vom avea mai mult de 4.000 de cazuri pe zi (…), în 10 zile, dacă ţinem acest trend de 4.000 pe zi, ajungem la 400.000 de români, în 20 de zile ajungem la 1 milion de infectări. La un milion de infectări tu faci alegeri şi campanie în România?”, a adăugat liderul PSD.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22