Pe aceeași temă
Regulamentul referitor la obiectivele, finanțarea și normele de accesare ale Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) a fost adoptat cu 582 voturi pentru, 40 împotrivă și 69 abțineri. MRR este cel mai important element constitutiv al pachetului de stimulente aferent Instrumentului european de redresare „Next Generation EU”, în valoare de 750 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat de presă.
Cele 672,5 miliarde de euro vor fi puse la dispoziție sub formă de granturi și împrumuturi pentru a finanța măsuri naționale care atenuează consecințele economice și sociale ale pandemiei.
Banii vor finanța proiecte conexe demarate la 1 februarie 2020 sau ulterior. Finanțarea va fi disponibilă timp de trei ani, iar guvernele Uniunii pot cere o prefinanțare de până la 13% pentru planurile lor de redresare și reziliență.
Pentru a beneficia de finanțare, planurile naționale de redresare și reziliență trebuie să se concentreze pe domenii-cheie de politică ale Uniunii: tranziția spre o economie verde, inclusiv biodiversitatea, transformarea digitală, coeziunea economică și competitivitatea, precum și coeziunea socială și teritorială. Sunt eligibile pentru finanțare și planurile care ajută instituțiile să se pregătească pentru crize și să reacționeze la ele.
Mai pot fi finanțate politicile pentru copii și tineret, inclusiv pentru învățământ și formarea de competențe.
Fiecare plan trebuie să consacre climei cel puțin 37% din buget, iar acțiunilor din domeniul digital cel puțin 20%.
Totodată, planurile trebuie să aibă un impact social și economic de durată și să includă reforme cuprinzătoare și un pachet consistent de investiții, care să nu aducă prejudicii semnificative obiectivelor de mediu.
Doar statele membre care s-au angajat să respecte statul de drept și valorile fundamentale ale Uniunii pot primi fonduri din MRR, se arată în regulament.
Comisia va mai pune la dispoziția statelor membre și un sistem integrat de informare și monitorizare. Prin acesta, le va furniza informații comparabile referitoare la modul în care sunt folosite fondurile.
„Votul înseamnă că banii vor fi direcționați către persoanele și regiunile afectate de pandemie, că acest sprijin vine pentru a combate criza actuală și pentru a ne consolida capacitatea de a depăși provocările viitoare. Mecanismul de redresare și reziliență va contribui la modernizarea economiilor noastre și la ecologizarea acestora. Am stabilit norme privind modul de cheltuire a banilor, dar le-am conceput suficient de flexibile pentru a răspunde diferitelor nevoi ale statelor membre. În cele din urmă, aceste fonduri nu trebuie utilizate pentru cheltuieli bugetare obișnuite, ci pentru investiții și reforme”, a declarat Siegfried Mureșan, unul dintre principalii eurodeputați implicați în negocieri.
La rândul său, Eider Gardiazabal Rubial, din Spania, unul dintre negociatorii principali, a subliniat că programul are ca obiectiv pe termen scurt redresarea, prin sprijinirea venitului național brut, a investițiilor și a gospodăriilor, iar pe termen lung schimbări și progrese în scopul îndeplinirii obiectivelor noastre digitale și climatice. „Ne vom asigura că măsurile vor reduce sărăcia și șomajul, și vom ține seama de impactul diferențiat al crizei în funcție de gen. Sistemele noastre de sănătate vor deveni, de asemenea, mai reziliente”, a spus el.