Medicul V. Musta: Orice cunoscut sau prieten cu care ne întâlnim este infectat și ne poate îmbolnăvi

Redactia | 10.10.2020

Orice persoană cu care ne întâlnim poate fi considerată posibil infectată și poate reprezenta un risc, spune medicul care a salvat cei mai mulți pacienți de Covid-19.

Pe aceeași temă

Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a declarat la Digi24 că s-a ajuns la un nivel de infectare atât de mare, încât orice persoană cu care ne întâlnim poate fi considerată posibil infectată și poate reprezenta un risc.

"Asistăm la drame în familie, unde nu mai avem unde interna cazuri grave.

Aparținătorii insistă foarte mult ca pacienții să fie internați, dar noi nu mai avem locuri.

Această presiune face ca și medicii să fie foarte obosiți, tracasați, să aibă probleme în a-și desfășura în mod eficient actul medical.

Dacă acum trei luni riscul de a te întâlni cu o persoană bolnavă nu era foarte mare, acum putem considera ca orice persoană cu care ne întâlnim, prieten, cunoscut, este potențial infectat și ne poate îmbolnăvi.

Trebuie să purtăm masca permanent, când ne întâlnim cu cineva", a spus medicul Virgil Musta.

El a explicat că rata de infectare a crescut în România, dar și la nivel de Europa, pentru că măsurile de relaxare au fost percepute greșit: "S-a ajuns la o rea înțelegere a relaxării, lumea consideră că dacă ești relaxat nu trebuie să respecți regulile. Nu este adevărat".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22