Meleșcanu: Excluderea mea din ALDE este ilegală. Nu cred în sancțiuni de dictator din Banana Land

Dora Vulcan | 12.09.2019

Teodor Meleșcanu a anunțat joi că va contesta în instanță decizia de excludere a sa din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu și i-a transmis că nu crede în sancțiuni de dictator din Banana Land.

Pe aceeași temă

UPDATE - Teodor Meleșcanu a anunțat într-o conferință de presă susținută la parlament că excluderea sa din ALDE este ilegală și că o va contesta în justiție.

„Din păcate, s-a adoptat o decizie de excludere a mea din ALDE care este perfect ilegală şi care de fapt nici nu există. Nu a fost pe ordinea de zi, nu a apărut niciun document, a fost o chestiune care doar s-a citit în şedinţă. Deci, din punctul meu de vedere ea este inaplicabilă, este anticonstituţională, contravine Regulamentului privind drepturile parlamentarilor şi din această cauză mi-a rămas o singură modalitate, de a-mi căuta dreptatea în justiţie. Şi voi face”, a declarat Meleşcanu, joi, la Parlament.

Într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook cu puțin înainte de organizara conferinței de presă, Meleșcanu i-a transmis un mesaj foarte dur ”dictatorului” Tăriceanu.

”Draga Calin, eu cred in dialog, in ratiune si in logica, pentru binele natiunii. Nu cred in sanctiuni, excluderi si apucaturi de dictator din Banana Land”, a scris Teodor Meleșcanu, joi, pe pagina sa de Facebook, după ce, în urmă cu o zi, președintele ALDE a anunțat că Meleșcanu și-a pierdut calitatea de membru ALDE și pe cea de membru al grupului senatorial ALDE, după ce a fost ales șef al Senatului la propunerea PSD.

Postarea integrală a lui Teodor Meleșcanu:

”ALDE se afla la o rascruce de drumuri; trebuie sa alegem:
- continuam proiectul politic cu partenerii de la PSD, cu care am ajuns in Parlament in 2016 si cu care ne-am aliat pentru a face bine Romaniei, sau ne indreptam catre o fundatura, eventual disparand de pe scena politica?

Este o intrebare la care numai membrii ALDE pot raspunde, nu un singur om, chiar daca azi el este presedintele ALDE (sau doi, trei care il izoleaza).

Draga Calin, eu cred in dialog, in ratiune si in logica, pentru binele natiunii. Nu cred in sanctiuni, excluderi si apucaturi de dictator din Banana Land.

Aceasta nu este o lupta intre mine si tine, este o alegere buna sau o alegere gresita. Nu eu sunt problema ta, dar pot fi parte din solutie si sunt oricand deschis la dialog, cooperare si colaborare. Competitia ne face mai performanti iar colaborarea mai BUNI.

De-a lungul istoriei, au fost prea multi cei care si-au facut un tel din a dezbina neamul nostru. Stiu ca tu nu faci parte dintre acestia.

Sa distrugi este foarte usor, sa construiesti este foarte greu, cere multa inteligenta, munca si patriotism”, a scris, joi, Meleșcanu pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Meleșcanu a susținut joi, la parlament, că scrisorile transmise de Călin Popescu Tăriceanu către Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă sunt lipsite de logică, pentru că structura guvernului nu s-a schimbat și că ALDE ar trebui să își asume în continuare guvernarea.

„Structura Guvernului nu s-a schimbat în practică. Scrisorile trimise de domnul Călin Popescu Tăriceanu domnului președinte Iohannis și doamnei prim-ministru Dăncilă sunt paradoxale și lipsite de logică din punctul meu de vedere. Eu personal cred că nici domnul Iohannis, nici doamna Dăncilă nu au nevoie de indicații legat de modul cum să acționeze. Important este faptul că noi la ora actuală am făcut parte din Guvern, ne-am asumat multe lucruri și trebuie să le asumăm în continuare. Acest tip de demers are un impact negativ asupra vieții oamenilor”, a declarat Teodor Meleșcanu.

Călin Popescu Tăriceanu i-a trimis, miercuri seara, o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care îi cere să nu îi numească pe noii miniștri propuși în locul celor demisionari ai ALDE. Acesta precizează că cei trei nominalizați de premier nu mai sunt membri ai ALDE.

Totodată, liderul ALDE i-a transmis o scrisoare și premierului Viorica Dăncilă în care i-a spus că toate manevrele pe care le face sunt „încercări disperate de salvare personală și de a prelungi agonia Guvernului pe care îl conduceți”.

Cât privește organizarea unui congres al ALDE, Meleșcanu spune că este inoportună înainte de alegerile prezidențiale.

„Nu consider că este la ora actuală cel mai bun moment, când ne aflăm în campanie electorală să convocăm un asemenea Congres. Cred că este absolut necesar, dar până atunci nu cred că este util, și ar putea fi interpretat într-un mod negativ, de aceea ce mai bună soluție pe care o văd este ca cei de la nivelul local să se consulte”, a afirmat Teodor Meleșcanu, întrebat joi la Parlament, dacă este necesar un Congres ALDE.

Alexandru Băișanu, propus de premier pentru funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, a anunțat că, alături de alți colegi din ALDE, va cere organizarea unui congres pentru că Tăriceanu și oamenii din jurul său au dus partidul ”în gard”.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Delegația Permanentă a ALDE se va întruni, luni, pentru a formaliza deciziile de excludere a membrilor ALDE care au acceptat să fie propuși în guvern de premierul Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că va propune membri ALDE pentru portofoliile de miniștri vacante, respectiv Grațiela Gavrilescu la Ministerul Mediului, Ion Cupă la Ministerul Energiei și Ștefan-Alexandru Băișanu, ca ministru pentru Relația cu Parlamentul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22