Pe aceeași temă
UPDATE: În conferința de presă susținută de liderul PSD alături de Fifor și Șimon Ghoerghe, ultimul a spus că pentru postul de ministru al Economiei îl recomandă experiența sa politică în PSD din 1992.
UPDATE: 12.13. Liviu Dragnea confirmă cele două numiri într-o conferință de presă susținută la Parlament după ședința de partid. El spune că l-a informat pe președintele Iohannis seara trecută pentru că este vorba de doi membri ai CSAT și că Iohannis a fost de acord.
Răsturnare de situație cu privire la numele vehiculate pentru portofoliul Apărării. Lista scurtă nu mai stă în picioare. După discuțiile la vârful PSD a apărut un nou nume. Mihai Fifor este noul nume vehiculat să preia Ministerul Apărării, actual ministru al Economiei. În locul său la Ministerul Economiei ar urma să vină Șimon Gheorghe.
Mihai Fifor este cunoscut ca fiind un apropiat al lui Liviu Dragnea. El este și președintele Consiliului Național al PSD, dar și fost președinte al comisiei parlamentare pentru alegerile prezidențiale din 2009.
În 2015, președintele Klaus Iohannis a refuzat instalarea lui Fifor la Transporturi pe motiv că nu are expertiza și experiența managerială necesare gestionării unui domeniu așa de complex.
Înainte, apăruse o listă scurtă a preferaților lui Dragnea:
Favorit ar fi deputatul Mihai Weber, şeful comisiei pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe. Acesta susţine însă că nu îşi doreşte funcţia deoarece este implicat în proiecte politice pe care vrea să le termine.
Ion Mocioalcă, secretarul comisiei de apărare, se află şi el printre favoriţi. Acesta este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare şi ar fi cel care a mediat recenta împăcare dintre Liviu Dragnea şi fostul premier Sorin Grindeanu.
Un alt deputat care ar putea prelua conducerea MApN este Gabriel Vlase. El este doctor în ştiinţe militare la Academia Naţională de Informaţii şi a condus şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor în care a fost respinsă ordonanţa de urgenţă 13.
Pe listă se află şi numele lui Georgian Pop, absolvent al Academiei Naţionale de Informaţii. Acesta a condus în legislatura trecută Comisia pentru controlul SRI.
Premierul Mihai Tudose a anunţat în urmă cu două săptămâni că a acceptat demisia lui Adrian Ţuţuianu din funcţia de ministru al Apărării şi că a propus ca interimatul la MApN să fie asigurat de către vicepremierul Marcel Ciolacu. Şeful Executivului a subliniat că „sunt bani pentru salarii”, dar „cineva” din MApN „a avut imaginaţie”.
- Cine este Mihai Fifor
Filologul cu doctorat in antropologie, implicat în procesul de înzestrare militară, Mihai Fifor (47 de ani) este propunerea PSD pentru functia de ministru al Apararii. Fifor, senator PSD de Arad, a condus din iunie ministerul Economiei, minister care detine uzinele si companiile din industria de armament, astfel incat a fost implicat in discutiile recente dintre Ministerul Apararii si diverse companii interesate sa produca echipamente militare in Romania.
Absolvent de filosofie si cu doctorat in antropologie sociala, a absolvit in 2009 cursul "Securitate si buna guvernare" la Colegiul National de Aparare, precum si Colegiul National de Afaceri Interne.
Sub autoritatea Ministerului Economiei se afla mai multe dintre companiile din industria de aparare (IAR, Uzina Mecanica Moreni, Uzina Mecanica Bucuresti, Electromecanica Ploiesti etc) pentru care in ultima perioada s-au negociat colaborari cu firme straine pentru a produce tehnica militara in Romania pentru dotarea fortelor Armatei, scrie Hotnews.ro.
Inainte sa fie numit ministru al Economiei, Fifor a fost
- seful comisiei de ancheta privind alegerile prezidentiale din 2009,
- presedintele Comisiei senatoriale pentru regulament,
- membru in Comisia senatoriala pentru politica externa.
- presedintele Comisiei pentru Transporturi si Energie în mandatul precedent de senator
- secretar de stat in Ministerul de Interne in 2009 si in 2012, in guvernul Ponta.
Fifor a fost senator de Dolj in legislatura trecuta (fieful lui Ponta).
In 15 iulie 2015, presedintele Iohannis a respins propunerea premierului Victor Ponta privind numirea lui Mihai Fifor in functia de ministru al Transporturilor, invocand faptul ca acesta "nu are expertiza si experienta manageriala necesare gestionarii domeniului complex al transporturilor". Fifor era propus de Ponta in locul lui Ioan Rus, cel care demisionase din cauza unor declaratii jignitoare la adresa romanilor din strainatate.
In martie 2014, Fifor a fost ales presedintele Comisiei parlamentare de ancheta privind terenurile de la Nana (judetul Calarasi). Un an mai tarziu, senatorul a fost audiat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in calitate de martor, in dosarul in care parlamentarul Gabriela Firea il acuza pe fostul presedinte Traian Basescu de santaj, potrivit Mediafax.
Fifor si-a inceput cariera in anul 1994, ca cercetator stiintific principal la Institutul de Cercetari socio-umane "C.S. Nicolaescu-Plopsor" din Craiova, unde a lucrat pana in 2001.
In perioada 2001-2005 a condus Centrul judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale din judetul Dolj, iar apoi, timp de patru ani, a fost manager al Muzeului Olteniei din Craiova.
Fifor este licentitat in Filosofie, terminand in 1994 Facultatea de Litere si Istorie a Universitatii Craiova.
Fifor mai are un master in literatura romana, iar din 2003 a devenit doctor in antropologie sociala, tot la Universitatea Craiova.
Ulterior, Fifor a urmat un masterat in Managementul Afacerii Publice la SNSPA (2007), iar in 2009 a studiat Managementul afacerilor interne, la Colegiul National de Afaceri Interne al Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza".
In 2009 Fifor a urmat studii pentru "Securitate si buna guvernare" la Colegiul National de Aparare.
Potrivit declaratiei de Avere, Fifor detine o casa in Isalnita, Dolj, nu are nici un teren si conduce o Dacia Logan din 2015. Nu detine bunuri pretioase, are in doua conturi depozite de aproape 59.000 de lei si actiuni la Fondul Proprietatea cu o valoare de circa 119.000 de lei.
Fifor are un credit ipotecar de 17.000 de euro si un credit auto de circa 10.000 de euro.
Inafara de venitul de la Senat (64.000 lei) si de la Fondul Proprietatea (7.000 lei), Fifor a mai incasat in anul 2015 si venituri din despagubiri de la ANRP (100.000 de lei).
- Cine este Șimon Gheorghe
Deputatul PSD Gheorghe Simon (57 ani) va fi cel de-al treilea ministru al economiei din acest an, dupa Mihai Fifor si Mihai Tudose. Chiar daca este implicat in viata politica de mult timp, fiind vicepresedintele PSD Maramures din 2010 si la al doilea mandat de deputat, Gheorghe Simon este mai putin cunoscut la nivel national. Reamintim ca Simon va prelua portofoliul de la Economie in locul lui Fifor care a fost propus de coalitia PSD- ALDE pentru functia de ministru al economiei, transmite Hotnews.ro.
Ca deputat nu s-a remarcat in vreun fel prin luari de cuvant sau prin initiative legislative.
Potrivit CV-ului sau, Gheorghe Simon este inginer si a lucrat in administratia locala foarte multi ani. In perioada 1992- 2000 a fost consilier local in Viseu de Sus, iar in perioada 2000 -2012 a fost consilier judetean in Maramures. In perioada 2008-2012 a fost director general al SC Angred SRL, Baia Mare.
Potrivit declaratiei de avere, detine doua terenuri in intravilan, unul de 300 mp obtinut in 1987, din care 250 mp de la CAP, iar 50 prin cumparare, si unul in Cluj Napoca de 633 mp, cumparat in 2017. Mai detine doua case, una de 120 mp in Viseu de Sus construita in 1987, si una de 260 mp in Cluj Napoca, achizitionata in 2017. Bunurile sunt detinute impreuna cu sotia sa, Mariana Simon, care este judecator in Viseu de Sus.
Este actionar la SC Independenta SA Viseu de Sus.