Pe aceeași temă
Ministerul arata ca AP-ATI (Acțiunea Prioritară ATI) este un program care are scopul de a urmări un pacient critic a cărui viață este amenințată, indiferent dacă acesta este asigurat sau nu, și menit să asigure cheltuielile cu tratamentul unui astfel de pacient.
In comunicatul MS se precizeaza ca "principiul de funcționare al AP-ATI este următorul: pe baza facturilor înaintate de unitățile spitalicești din luna precedentă, decontarea cheltuielilor se asigură, la cerere, în luna următoare, după verificarea documentației necesare."
"Criteriile de eligibilitate pentru diagnostice au fost revizuite constant începând cu anul 2013, când a fost demarată această acțiune. Scopul a fost permanenta extindere atât a numărului de diagnostice, cât și a numărului de unități ATI.
Discriminarea pe criterii de vârstă – sau orice altă formă de discriminare între pacienți – în cadrul acestui program – sau oricare altul – este inacceptabilă și reprezintă o incălcare a legii în vigoare, inclusiv a Codului Deontologic al Colegiului Medicilor din România. În cazul particular al Spitalului Sf. Pantelimon, acuzațiile vehiculate în presă trebuie investigate.
Astfel, Ministerul Sănătății a decis organizarea unei acțiuni comune a Corpului de Control împreună cu Serviciul de Medicină de Urgență care să analizeze dacă acuzațiile se probează. Controlul va avea loc săptămâna viitoare, după finalizarea celor care se desfășoară în acest moment în județele Mureș și Buzău. Acțiunea va merge în paralel cu ancheta internă de la Spitalul Sf. Pantelimon.
Ministerul Sănătății afirmă cu tărie că drepturile pacienților nu sunt negociabile."
Purtătorul de cuvânt al spitalulului Sfântul Pantelimon a anuntat astazi ca medicul șef ATI și o asistenta-șefa au fost demise din functie, in urma dezvaluirilor facute de Catalin Tolontan.