Pe aceeași temă
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu afirmă în mesajul transmis, luni, participanților la lucrările Universității de Vară a românilor de pretutindeni, că statele cu minorități românești trebuie să adopte măsuri pentru conservarea identității acestor comunități.
Românii de pretutindeni, indiferent de denumirea folosită pentru identificarea lor, trebuie să se bucure de drepturile fundamentale ce vizează păstrarea identității naționale - folosirea limbii materne, accesul la serviciul religios în limba română, accesul la informație, participarea la viața socială, economică, culturală și la treburile publice - iar România insistă asupra respectării lor în dialogul bilateral cu statele de reședință, respectiv la nivel multilateral, se spune în declarația lui Aurescu, prezentată de Agerpres.
"De aceste drepturi, ca de altfel de orice alte drepturi prevăzute de dreptul internațional și de standardele în materie de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale, trebuie să se bucure toți românii de pretutindeni indiferent de denumirea folosită pentru identificarea lor. Am fost identificați, de-a lungul timpului, sub diferite nume, toate reflectând, însă, aceeași rădăcină, aceeași cultură, aceeași limbă, aceeași spiritualitate: românitatea.
Drept pentru care ne opunem oricăror încercări de a rescrie istoria noastră de o manieră care să afecteze principiul sacrosanct al auto-identificării și să impună o identitate diferită acelora care simt românește și se declară ca aparținând culturii și spiritualității românești. Diviziunile artificiale nu pot justifica ignorarea obligațiilor internaționale relevante pentru conservarea și promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorității naționale victimă a diviziunii”, se mai spune în mesajul transmis de Bogdan Aurescu, citat de Agerpres.